În cazul traficului de influenţă – Curtea de Apel Craiova i-a respins apelul fostului poliţist Bălaşa

0
307

Magistraţii Curţii de Apel Craiova au respins, ca nefondat, apelul formulat de fostul poliţist Constantin Bălaşa, împotriva hotărârii Tribunalului Dolj prin care a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru trafic de influenţă. Hotărârea pronunţată săptămâna trecută de judecătorii de la Curtea de Apel poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Bărbatul a fost prins în flagrant la începutul lunii mai 2011, în timp ce primea 2.500 de euro de la un investigator sub acoperire pe care urma să-l ajute să devină poliţist. În urmă cu aproximativ două săptămâni, aceeaşi instanţă a respins şi apelul fiului său, poliţist la Rutieră, condamnat în primă instanţă la un an de închisoare cu suspendare pentru luare de mită. 

Fostul agent de poliţie Constantin Bălaşa, în vârstă de 56 de ani, care s-a pensionat în martie 2009 de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj, era în atenţia ofiţerilor Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj încă din luna februarie 2011. La momentul respectiv, Marian Dumitru l-a denunţat pe fostul poliţist, susţinând că îi ceruse 10.000 de euro, din care încasase jumătate, pentru a interveni la diverse cadre cu funcţii de conducere din Ministerului Administraţiei şi Internelor în vederea admiterii celor doi fii ai denunţătorului la Şcoala de Agenţi de Poliţie Câmpina. Cum băieţii n-au promovat examenul, bărbatul l-a denunţat pe cel pe care îl plătise.

Culmea este că, de unde îşi dorea să devină poliţist, unul dintre băieţii denunţătorului, Laurenţiu Pavel Dumitru, a ajuns să aibă probleme serioase cu legea. Acesta s-a înscris la Facultatea de Mecanică din Craiova, fiind şi el trimis în judecată, anul acesta, pentru complicitate la trafic de influenţă, după ce, tot ofiţerii anticorupţie împreună cu procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au stabilit că, “pe mână” cu o angajată a unităţii de învăţământ, le aranja colegilor restanţieri promovarea examenelor în schimbul unor sume de bani.

Doi ani de închisoare în primă instanţă

Revenind la Constantin Bălaşa, în urma anchetei desfăşurate de ofiţerii anticorupţie, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, a reieşit că erau mai multe persoane care îi plătiseră diferite sume de bani, astfel că s-a luat decizia introducerii unui investigator sub acoperire în cauză. Pe 4 mai 2011, seara, Bălaşa a fost surprins în timp ce primea 2.500 de euro (jumătate din cei 5.000 de euro pe care îi ceruse) drept şpagă de la investigator, a fost dus la Parchet pentru audiere şi de acolo a ajuns la spital pentru că i-a venit rău. Întrucât prejudiciul total depăşea 10.000 de euro, cauza a fost declinată către Serviciul Teritorial Craiova al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

În rechizitoriul întocmit la finalizarea cercetărilor, procurorii au reţinut că “în perioada august 2009 – mai 2011, inculpatul Bălaşa Constantin a pretins de la trei persoane denunţătoare suma totală de 21.000 de euro, din care a primit efectiv 12.500 euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unor funcţionari cu atribuţii în organizarea şi desfăşurarea examenului de admitere la Şcoala de agenţi de poliţie de la Câmpina, astfel încât unul dintre denunţători şi alte rude ale denunţătorilor să fie declaraţi admişi la examen. Nici una dintre persoanele pe care inculpatul promisese că le va favoriza cu ocazia examenului nu a fost declarată admisă”.

În noiembrie 2011, magistraţii Tribunalului Dolj l-au găsit vinovat pe Constantin Bălaşa de comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, bărbatul fiind condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu executare. În plus, instanţa l-a obligat pe inculpat să restituie suma de 12.000 lei denunţătoarei Elena Olteanu şi suma de 3.650 de euro sau echivalentul în lei celui de-al doilea denunţător, Marian Dumitru, alţi 1.000 de lei urmând să fie achitaţi pentru acoperirea cheltuielilor judiciare. Pentru recuperarea acestor sume, judecătorii au menţinut măsura sechestrului asigurator instituită de procurori asupra apartamentului cu trei camere pe care bărbatul îl are în Craiova şi asupra unui autoturism Opel Caravan ce-i aparţine.

Bineînţeles că Bălaşa a făcut apel împotriva acestei sentinţe, însă, săptămâna trecută, pe 20 martie a.c., Curtea de Apel Craiova a respins apelul bărbatului ca fiind nefondat. Acesta mai are o singură cale de atac, recursul, care se va judeca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

De altfel, pe 14 martie a.c., Curtea de Apel Craiova a respins şi apelul declarat de Cosmin Viorel Bălaşa, fiul lui Constantin Bălaşa, agent la Biroul Rutier Craiova, condamnat în primă instanţă la un an de închisoare cu suspendare pentru luare de mită.