Lansarea volumului „Insula Urâţilor” de K.C. Kelis va avea loc vineri, 20 octombrie

0
894

Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” găzduieşte vineri, 20 octombrie 2023, lansarea volumului „Insula Urâţilor” autor K.C. Kelis.

Evenimentul va avea loc in sala „Dinu C. Giurescu”, începându cu ora 17.00, iar moderator al evenimentului este Dumitru Sîrghie-Mitif.

Autoarea cărţii Arya şi Leagănul Visurilor, G. C. Kelis (pseudonimul scriitoarei române Georgiana Camelia Chelu), invită cititorii într-o nouă călătorie literară inedită, prin publicarea volumului de proză pentru copii Insula Urâţilor.

„Tânăra craioveancă, reuşeşte să încânte deopotrivă cititorii mici şi mari, printr-o naraţiune diafană şi cristalină şi limbajul plin de expresivitate. Stilul autoarei este unul poetic, dovedind o vădită plăcere pentru colocaţiile insolite şi extrem de plastice, care înfăţişează foarte sugestiv scenele descrise.

„Povestea autoarei noastre, care e mai mult decât un basm clasic, e o naraţiune psihologică şi moralizatoare, se aşterne singură drumului spre celebritate ca şi iarba câmpului, în bătaia vântului cum ar spune „(…) acel rege-al poeziei, / Veşnic tânăr şi ferice (apud Mihai Eminescu) – nimeni altul decât Vasile Alecsandri.

Dragi prieteni, Insula Urâţilor este o istorisire care ne scoate din ariditatea pseudoliteraturii de azi, cea a aşa-zisului post-modernism (eu i-aş zice neomarxism), volumul de faţă, ca şi cel de debut al Georgianei, fiind întruchiparea unui basm, scris cu mijloace literare moderne, vizând frumuseţea şi lumina care vine din interiorul fiinţei umane, pentru a învinge întunericul cotidian.

Găsim în această carte o scriere diafană, delicată, cu multe subînţelesuri şi chei morale şi moralizatoare, autoarea reînviind curentul numit în epoca interbelică estetica urâtului, dus la perfecţiune de Tudor Arghezi, cel care a schimbat sintaxa poeziei româneşti.”

Dumitru Sîrghie-Mitif, recenzie la volumul Insula Urâţilor

„Într-o lume în care Frumosul a devenit normă a perfecţiunii şi omul a tins către ambele, Urâtul devenise un viciu, o formă a decadenţei şi a disoluţiei morale şi mentale. Până când estetica urâtului a repus în drepturi formele imperfecţiunii şi, odată cu ele, urâtul şi valenţele sale artistice. Acelaşi lucru îl face şi frumoasa carte Insula Urâţilor adresată copiilor şi scrisă cu o delicaţe admirabilă, cu o imaginaţie fecundă şi un limbaj încărcat de poezie de către minunata G.C. Kelis.

Cartea este plină de peripeţii care mai de care mai îngrozitoare dar şi mai fascinante prin care trece micul Artes, băiatul cu faţa mutilată de ghearele unei pisici, în încercarea lui de a salva copiii aşa-zis urâţi, prizonierii unei samavolnice regine Trufia,  de pe Insula Urâţilor.

Copiilor le sunt deschise nenumărate porţi în această carte–ghid către frumos, prietenie şi spirit de sacrificiu […] O carte minunată pentru toate vârstele, un îndemn plin de poezie către idealurile umaniste ale tuturor epocilor – frumuseţe, adevăr şi dreptate.”

Conf. univ. dr. Aloisia Şorop, recenzie la volumul Insula Urâţilor