Extrem de vulnerabil din punct de vedere politic, Israelul poate lua în considerare un conflict regional „prin procură” sau chiar un război civil. La începutul anului, consilierii premierului Benjamin Netanyahu erau convinşi că opoziţia, faţă de controversatul proiect de revizuire a sistemului judiciar, va dispărea sau se va dilua. Adică, manifestările ostile –se spune „orchestrate”- vor scădea în intensitate, ceea ce nu s-a întâmplat. Niciodată, în istoria sa, Israelul nu a cunoscut atât de multe adunări populare. Pentru toată lumea, această reformă care urmăreşte creşterea puterii aleşilor în detrimentul judecătorilor şi al Curţii Supreme pune sub semnul întrebării fundamentele democraţiei israeliene. Abolirea „clauzei de rezonabilitate” care permitea judecătorilor să anuleze deciziile guvernamentale considerate nerezonabile (cu 64 voturi din 120) a declanşat o mare criză politică. Discordia nu cruţă armata în timp ce problema palestiniană continua să-i divizeze pe israelieni. Şi acum o întoarcere în timp. Pe 6 octombrie 1973 Egiptul şi Siria au lansat o ofensivă menită să recupereze o parte din teritoriile cucerite în iunie 1967, în urma „războiului de 6 zile”, de armata israeliană. Yom Kippur –Ziua Ispăşirii- urma să înceapă vineri seara, iar majoritatea israelienilor aveau un week-end prelungit. Yom Kippur este cea mai solemnă şi sacră, dintre toate zilele din calendarul evreiesc. Este singura zi din an, în care evreii din întreaga lume, chiar dacă sunt pioşi, se reunesc într-un fel de ritual. Se spune că atacul simultan din 6 octombrie 1973 a destabilizat statul evreu, care şi-a respins în cele din urmă atacatorii, dar cu mari pierderi umane (2600 de israelieni morţi faţă de 9500 de partea arabă). Golda Meir, în memoriile sale intitulate „Viaţa mea” (ed. Omnium, 2023) aminteşte că a avut o presimţire, deşi evaluarea asupra situaţiei, oferită de ministerul Apărării şi şefii serviciilor de informaţii era liniştitoare, pentru ca în jurul orei 4.00 dimineaţa să fie apelată de secretarul său militar: primiseră informaţia că egiptenii şi sirienii vor lansa un atac comun asupra Israelului „la sfârşitul după-amiezii”. Nu mai exista nicio îndoială, sursa era autorizată. Vineri 5 octombrie, Golda Meir primise un raport îngrijorător: consilierii ruşi şi familiile lor din Siria îşi făceau bagajele şi plecau în grabă. Războiul i-a prins aşadar pe israelieni „pe picior greşit”: luptau pe două fronturi simultan cu inamici care se pregăteau de ani de zile. Armata israeliană era depăşită, ca efectiv, arme, tancuri, avioane şi se afla într-un dezavantaj psihologic. Henry Kissinger a fost sunat în miez de noapte de Simicha Dinitz, ambasadorul israelian la Washington, pentru a-i cere ajutor lui Nixon, care a ordonat trimiterea uriaşelor C5 Galaxy, apoi avioane de luptă performante (Phantom şi Skyhawk). Zile întregi Golda a fost chinuită de teama unui al treilea front pe care să-l deschidă Iordania. În a 10-a zi de război, pe 15 octombrie, forţele de apărare israeliene au traversat canalul pentru a stabili un cap de pod. Ruşii, la rândul lor, au livrat echipamente militare către Siria şi Egipt. La 11 noiembrie 1973, la kilometrul 101 al drumului Cairo-Suez, acordul dintre Israel şi Egipt a fost semnat de generalul israelian Ahron Yarif, consilier pentru contra-terorism al premierului Golda Meir, după atentatul de la Munchen, şi generalul egiptean Abdel Gamasy. Cum a evoluat, de atunci, peisajul geo-politic în regiune? Egiptul a fost ataşat definitiv blocului occidental, chiar dacă aşa cum s-a văzut a devenit membru BRICS, Rusia păstrează bastioane în regiune (Siria, Iranul şi Libanul) dar a pierdut mult din influenţă. Iordania şi Arabia Saudită se află într-o altă tabără. Războiul de la Yom Kippur a fost ultimul război convenţional major al Israelului. Dacă ar avea loc un conflict ar fi un război proxy, prin intermediul Hezbolahului, suţinut de Iran sau Hamas în Gaza. Netanyahu a ameninţat adesea cu un război existenţial cu Iranul, dar nu suntem încă acolo. Iranul nu pare pregătit pentru un asemenea război. Se află într-o situaţie de mare instabilitate. Adevărata ameninţare existenţială rezidă într-un posibil război civil. Ciocnirea de săptămâna aceasta, din piaţa Dizengoff, din Tel Aviv, între laici şi religioşi, susţinători ai guvernului şi oponenţi, sugerează o poziţie extrem de neliniştitoare pentru Netanyahu. De care duşmanii săi pot profita. Foşti militari au avertizat că Israelul este în pragul unui dezastru. Concluzia? Reputaţia serviciilor de securitate ale Israelului este zdruncinată serios, fiindcă mai multe luni de pregătire prealebilă au trecut neobservate de Shin Beth, serviciul responsabile de lupta contra terorismului sau serviciile de informaţii ale armatei.
