Jon Fosse, scriitor norvegian, primește Premiul Nobel pentru Literatură în 2023

0
449

Confom tradiției Academiei Suedeze, Secretarul Permanent al acesteia, dl. Mats Malm, a anunțat astăzi numele câștigătorului Premiului Nobel pentru Literatură din acest an, cel mai prestigios premiu literar al planetei care stârnește interesul presei și lumii culturale de pretutindeni. Acesta este scriitorul norvegian Jon Fosse, unul dintre cei mai cunoscuți dramaturgi contemporani, comparat adesea cu Ibsen și Beckett, tradus în peste 50 de limbi, născut în anul 1959 în localitatea Haugesund, pe coasta de vest a Norvegiei. Motivația juriului a fost „pentru piesele și proza lui inovatoare, care dau voce inexprimabilului.”„Sunt foarte bucuros, dar totodată puțin temător pentru întreaga atenție de care mă bucur”, a declarat scriitorul norvegian, la aflarea veștii, într-un interviu acordat ziarului suedez Svanska Dagbladet. În România, Jon Fosse este publicat în cadrul colecției Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M cu Numele celălalt. Septologie I-II. Traducerea din limba norvegiană aparține lui Ovio Olaru.