Ultimele 48 de ore, Poliţia doljeană: sancţiuni contravenţionale de 55.000 de lei

0
272

În ultimele 48 de ore, polițiștii doljeni au acționat pentru siguranţa traficului rutier şi prevenirea accidentelor de circulaţie, fiind folosite aparatele radar, aparatele etilotest şi aparatele drugtest, pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau aleg să conducă vehicule sub influenţa alcoolului sau a substanţelor interzise. În urma acestor acţiuni, au fost aplicate peste 300 de sancţiuni contravenţionale, al căror cuantum este aproape de 55.000 de lei

În timpul acţiunii, au fost legitimate și verificate peste 400 de persoane, fiind controlate și aproximativ 320 de autovehicule. “Pentru abaterile constatate au fost aplicate peste 300 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 55.000 de lei. Totodată, au fost reținute peste 40 de permise de conducere și au fost retrase 10 certificate de înmatriculare. Astfel,  în dimineaţa zilei de 19 septembrie, în jurul orei 09:30, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova au depistat un bărbat de 35 de ani, din comuna Şimnicu de Sus, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul “1 Mai”, din municipiul Craiova. În urma verificărilor efectuate, în bazele de date ale Poliţiei Române, s-a stabilit că autorizaţia de circulaţie provizorie a autoturismului este expirată. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat. Deasemenea, în cursul aceleiaşi zile,   în jurul orei 16:40, poliţişti din cadrul Secţiei nr.5 Poliţie Rurală Pieleşti au depistat un bărbat de 60 de ani, din comuna Mischii, în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice din localitate. În urma verificărilor efectuate, în bazele de date ale Poliţiei Române, s-a stabilit că acesta are suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj .