Sprijin european pentru cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă

0
342

Centrul European pentru Promovarea şi Integrarea Romilor (CEPIR) a lansat un al doilea proiect destinat locuitorilor din Mehedinţi, după cel aflat în derulare la Şimian, Strehaia şi Vânju Mare şi care urmează să fie finalizat în octombrie anul acesta. Evenimentul a fost marcat printr-o conferinţă de presă organizată în Sala mare a Prefecturii din municipiul Drobeta-Turnu Severin, la care au luat parte oficialităţi judeţene şi edilii localităţilor implicate în proiect. Denumit „Creşterea competenţelor antreprenoriale în zonele rurale”, acest nou proiect se va desfăşura în comunele Eşelniţa, Tâmna şi Bălăciţa, pe o perioadă de doi ani, respectiv până în decembrie 2013. Este un proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 5, Domeniul major de intervenţie 5.2, a cărui valoare este de 2,18 milioane lei.

Vorbim, aşa cum a explicat la conferinţa de presă vicepreşedintele CEPIR, Mirela Sandu, despre „un proiect integrat, pentru că oferă servicii de informare, consiliere şi mediere pe piaţa muncii pentru toate persoanele din Tâmna, Bălăciţa şi Eşelniţa aflate în căutarea unui loc de muncă, tinere sau mai puţin tinere, şomere sau doar casnice, lipsite de venituri, dependente financiar de familiile lor, cu copii în întreţinere şi care au nevoie de o calificare profesională ori de reconversie, pentru a se putea integra pe piaţa muncii”. Cam acesta ar fi, pe scurt, „portretul-robot” al viitorilor beneficiari ai acestui proiect, beneficiari al căror număr se va ridica la 450. Toate aceste persoane – a explicat vicepreşedintele CEPIR – vor fi consiliate individual „în vederea depistării aptitudinilor, a aflării gradului de calificare necesar găsirii unui loc de muncă, pentru dezvoltarea abilităţilor şi a încrederii în sine. Vor fi, de asemenea, instruite în metodele şi tehnicile de căutare a unui loc de muncă şi conştientizate în legătură cu drepturile şi îndatoririle pe care le au angajaţii, dar şi angajatorii. Consilierea individuală va fi realizată de un psiholog acreditat în psihologia muncii, prin proiect urmând să angajăm trei asemenea psihologi şi trei coordonatori locali, adică şase persoane”.

Cursurile pot avea mai mulţi beneficiari decât cei asumaţi prin proiect

Însă obiectivul cel mai important pe care asociaţia şi l-a propus prin intermediul acestui proiect sunt cursurile de calificare profesională care vor fi organizate, câte trei pe fiecare localitate, care au o durată de trei luni, respectiv 360 de ore: 120 de ore de teorie şi 240 de practică. „Aceste cursuri vor contribui la diversificarea competenţelor profesionale ale beneficiarilor şi, sperăm noi, le vor creşte şansele de a-şi găsi un loc de muncă. Ele vor fi în meserii non-agricole, adică vor fi exceptate cursuri în zootehnie sau agricultură. În total, de aceste cursuri vor beneficia 135 de persoane, câte 45 din fiecare localitate, însă, dacă vor exista mai mulţi doritori, nu-i vom refuza. Noi mai avem şi un alt proiect în judeţul Mehedinţi, în colaborare cu Primăriile Strehaia, Şimian şi Vânju Mare, unde cursurile de calificare sunt în plină desfăşurare, şi vreau să vă spun că în loc de 120 de cursanţi avem 138. Adică nu este o problemă să creştem numărul beneficiarilor, numai că nu vom putea oferi subvenţie decât la 135 de persoane, deoarece pentru atât avem finanţare asigurată prin proiect”, a dat asigurări Mirela Sandu.

De subvenţie beneficiază doar cursanţii silitori

Subvenţia despre care a vorbit reprezentanta CEPIR înseamnă 1.200 de lei – câte 400 de lei pentru fiecare lună de curs – bani pe care îi va primi fiecare din cele 135 de persoane selectate, cu o condiţie însă: „Suma va fi plătită la finalizarea cursurilor şi numai dacă persoana în cauză a frecventat cursul. Noi punem mare accent pe acest lucru şi vreau să se ştie de la început că cine nu e serios şi nu vine la curs nu va primi subvenţie”. Pe lângă subvenţie, cei 135 de cursanţi vor primi, gratuit, „suportul de curs, echipamentul şi ustensilele necesare efectuării practicii – spre exemplu, dacă vor urma un curs de frizer, vor primi uniformă şi papuci de lucru, precum şi uscător de păr, bigudiuri, spumă pentru păr, foarfeci şi aşa mai departe”, a completat Mirela Sandu. La fel de important de ştiut este şi faptul că, la finalizarea celor 360 de ore, absolvenţii vor primi certificate de calificare „recunoscute pe plan naţional, dar şi european”.

Instruire gratuită şi o surpriză la final

Tot legat de cursurile de calificare profesională, vicepreşedintele CEPIR a menţionat că „tematica acestora o vom decide împreună cu beneficiarii, în funcţie de ceea ce îşi doresc dânşii şi de ce se cere pe piaţa muncii actuale. Nu vom impune noi nimic, cu toate că asociaţia noastră este furnizor de formare profesională autorizat în 16 meserii şi ne-ar fi la îndemână să mergem pe acestea. Credem însă că e important să ne pliem pe solicitările oamenilor, pentru că de-asta implementăm acest proiect”. Singurele cursuri pe care asociaţia a considerat că trebuie să le facă sunt „cel de IT, adică de utilizare a calculatorului, şi cel de educaţie antreprenorială, la care oamenii vor dobândi cunoştinţe de demarare a unei afaceri. La acestea vor participa 40 de persoane, alese dintre cele 135. Pentru cursanţii de la educaţie antreprenorială mai avem o surpriză plăcută, în sensul că îi vom ajuta să devină persoane fizice autorizate, tot pe cheltuiala noastră, pentru a putea să-şi şi deschidă o afacere”, a încheiat Mirela Sandu.

 

Mirela Sandu, vicepreşedinte CEPIR:

„ În cadrul proiectului vom realiza şi un job-club online, adică un site unde toţi cei interesaţi vor putea vedea oferta de locuri de muncă vacante la nivelul judeţului Mehedinţi şi al regiunii Oltenia. De asemenea, prin intermediul acestui job-club vom crea o bază de date cu oferte şi cereri de muncă, iar utilizatorii lui vor primi asistenţă online pentru căutarea unui loc de muncă. Toate proiectele derulate de asociaţia noastră, atât în Dolj, cât şi aici în Mehedinţi, beneficiază de un astfel de job-club, pe care vă invităm să le vizitaţi”.

Subprefectul judeţului Mehedinţi, Ioan Suru:

„Mă bucur că sunt prezent şi la lansarea acestui al doilea proiect din Mehedinţi. Mă bucur că parteneri aici sunt localităţile Eşelniţa, Tâmna şi Bălăciţa, unde, între altele, etnia romă reprezintă un procent important din populaţie, chiar dacă proiectele nu li se adresează numai lor. Important, cred eu, este să ne implicăm, să facem echipă”.

Primarul comunei Tâmna, Ion Cioară:

„Pot să vă spun că în comuna noastră s-au mai derulat câteva proiecte pe fonduri externe, unele pentru etnia romă. Asta pentru că, din cei aproximativ 3.250 de locuitori ai comunei, 18%, în jur de 730, sunt cetăţeni de etnie romă, pe care am încercat să-i atrag alături de administraţia locală şi să le înţeleg dorinţele şi necazurile. Vă mulţumesc că v-aţi orientat spre Tâmna şi sper ca la finalizarea acestui proiect un număr de 5,6,7 persoane, poate chiar de etnie romă, să fie autorizate ca PFA-uri, să-şi poată pune în practică meseria pe care şi-au ales-o în perioada cursului”.

Primarul localităţii Bălăciţa, Constantin Vlăduţi:

„M-aş bucura enorm dacă măcar jumătate din cei despre care s-a vorbit aici (n.r. – din cei 135 de cursanţi) s-ar reintegra pe piaţa muncii şi ar rămâne în mediul rural. Noi am încercat să-i atragem, dar e foarte greu la ţară, nu ai să le oferi un serviciu”.

Daniel Ionescu, liderul Partidei Romilor Mehedinţi:

„Mă bucur de acest al doilea proiect şi nu pot să nu-mi aduc aminte cum a fost la primul, cel de la Şimian, Vânju Mare şi Strehaia. Dacă mai ştiţi cum am pornit noi zicând „hai să-l scriem, dacă are succes are, dacă nu…” şi uite că ne-a ajutat bunul Dumnezeu şi acest proiect a fost finanţat şi este unul de succes. Sper să se implice toată lumea şi să fie bine şi acum”.