Etnicii macedoneni, prezenţi la două festivaluri interculturale importante din ţară

0
1538

Prezenţa Asociaţiei Macedonenilor din România (AMR) la festivalurile interculturale din ţară şi străinătate este deja o tradiţie. ProEtnica şi Festivalul Internaţional al Dansului, Cântecului şi Portului Popular Turco-Tătar sunt două dintre evenimentele marcante la care etnicii macedoneni participă cu plăcere.

La sfârşitul lunii trecute, în perioada 24-27 august, a avut loc la Sighişoara, cel mai mare festival intercultural din România, ProEtnica, eveniment ce a reunit reprezentanţi ai celor 20 de minorităţi naţionale istorice din ţară. De asemenea, tema diversităţii culturale şi a relaţiilor interetnice a făcut obiectul unor prelegeri şi comunicări susţinute de reputaţi specialişti în cadrul secţiunii „Agora dialogului intercultural”. Expoziţii, lansări de carte şi mese rotunde au completat programul manifestării aflată la a XIX-a ediţie.

Frumuseţea costumelor tradiţionale, bogăţia lor cromatică şi acurateţea pieselor de costum, purtate cu mândrie de membrii Ansamblului Sonţe al AMR au impresionat şi în acest an pe toţi cei prezenţi. Iar cântecele populare macedonene şi dansurilespecifice au fost aplaudate la scenă deschisă.

„Sighişoara, atestată documentar în anul 1280 şi în prezent singura cetate medievală locuită neîntrerupt din sud-estul Europei, inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO, devine, timp de patru zile, punctul de întâlnire a etniilor conlocuitoare din România, egale în drepturi şi libere să-şi exprime cultura şi valorile specifice. Cetatea, construită pentru apărare şi rezervată, în istorie, unei singure etnii, se deschide cu generozitate pentru minorităţile naţionale, sub semnul dialogului şi al păcii interetnice”, adeclarat directorul Festivalului, Volker Reiter.

Şi începutul lunii septembrie a stat sub semnul cântului macedonean. Reprezentanţi ai Asociaţiei Macedonenilor din România, împreună cu Laura Elen Rogobete Cristescu, preşedinte AMR, şi solistele Ansamblului Sonţe, Bianca şi Mihaela Patricia Şuţu,au participat, în perioada 1-4 septembrie, la cea de-a XXVII-a ediţie a Festivalului Internaţional al Dansului, Cântecului şi Portului Popular Turco-Tătar.

De aproape trei decenii, acest eveniment a devenit un reper al vieţii culturale din ţară, desfăşurându-se atât în municipiul Constanţa, cât şi în alte localităţi din judeţ unde trăiesc comunităţi mari de etnici tătari.

Pe scenă, au evoluat alături de ansambluri ale Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România ansambluri ale minorităţilor etnice din România şi ansambluri din străinătate. Evenimentul a cuprins şi parada portului popular pe traseul Sala Sporturilor – Palatul Administrativ Constanţa – Piaţa Ovidiu, la care constănţenii şi turiştii au avut şansa să admire frumoasele costume ale ansamblurilor participante la festival.

Duminică, 3 septembrie, începând cu ora 18.00, pe scena Centrului Multifuncţional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” din municipiul Constanţa, a avut loc spectacolul de gală, în cadrul căruia au urcat pe scenă ansamblurile minorităţilor etnice, care au fost mesagerii tradiţiilor comunităţilor pe care le reprezintă.