Ştiinţa, sărbătorită în tribune, umilită în teren

0
820
La revenirea în Ghencea, după aproape un deceniu, Craiova s-a prezentat aşa cum a făcut-o în ultimele trei decenii pe vechea arenă, unde a fost umilită constant şi răzleț a scos vreun punct. De această dată, în preajma aniversării de 75 de ani, Ştiinţa a fost sărbătorită numai în înaltul peluzei, de 2 mii de fani, dar batjocorită în teren, de adversari, dar mai ales de proprii jucători. Craiova a fost copleșită de adversar, de atmosferă, de propria neputință. Echipa a fost pierdută pe teren, iar Reghecampf, fără replică, la margine. Singur, așa cum a venit, așa cum i-a impus Rotaru, așa cum va și pleca. Acum, sau ceva mai târziu. Echipa arată mai rău ca oricând și nici nu mai contează pe mâna cui va fi predată. Nu-i exclus să fie chiar abandonată, conform intențiilor declarate ale finanțatorului.
Meciul a semănat cumva cu unul din 2004, atunci când Știința pierdea cu 5-0 în Ghencea, iar galeria pleca de pe stadion în timpul meciului, în semn de protest. Fanii aruncau prosopul. Acum, pentru că era şi un moment aniversar, cinstit măcar de ei, fanii au rămas, dar pe teren nu au existat jucători care să-şi pună obrazul. Craiova e condusă de un vestiar infectat, căruia probabil nimeni nu-i va veni de hac, ori nimeni nu-i va face pe plac. Cei 2000 de fani olteni au fost generoşi, neaşteptat de toleranți cu echipa. Ca un un exemplu, elocvent sau nu, la 3-0 pentru Steaua cu Napoli, acum ceva vreme, galeria napoletana mai avea puțin și își ghilotina favoriții, care aveau să reacționeze mai mult de teama ultrasilor si au scos in extremis un 3-3 decent, acceptabil.
Ruşinea a fost prea mare pentru a reproduce ce s-a întâmplat pe teren sâmbătă seara. A mai fost un 3-0 încasat de Craiova, prin 1997, când Jenei era antrenor la Ştiinţa, dar am avut ocazii cu nemiluita și o echipă care chiar merita salutată la final, în ciuda eșecului drastic. Acum am avut parte de o echipă nedemnă de numele Științei, niște anonimi care nu merită nici măcar criticați, nici măcar huiduiți. Doar ignorați. La final, fanii le-au arătat obrazul jucătorilor cu salarii de zeci de mii de euro ai lui Rotaru, dar li s-a întors rapid spatele.
Acești jucători, da, chiar aceștia, fiindcă sunt mulți care joacă de ani buni la Craiova, nu au oferit niciodată vreo victorie la un astfel de scor cu FCSB. În schimb, periodic, întâmplător sau nu, acești reprezentanți ai Craiovei, încasează bătăi crunte de la echipa lui Becali. Au fost exasperant de multe. De câteva ori 3-0, 4-1, 5-2, şi multe alte eşecuri la două goluri şi, numai câteva succese la limită ale Craiovei, cu o singură excepţie, un 2-0, dar parcă atât de puţine încât au venit numai pentru a întrerupe şirul victoriilor roş-albastre. Nu e un complex, e lipsă de valoare, de respect față de fani, de oraș, de brand și chiar față de cei care-i plătesc. Craiova e o echipă fără conducători, sau măcar fără unii reprezentativi ca nume sau reputaţie, cu imagine prezentată numai de Mihai Rotaru la emisiunile lui Ivanovici şi aşa arată şi pe teren. Ca un talcioc de cartier, ca o sporovăială ieftină, nedemnă de  numele Ştiinţei. Craiova s-a intors în timp și actuala stagiune începe se semene cu cea a retrogradării din 2005, atunci când Craiova, la fel, ticsită cu vedete pe hârtie, și-a propus titlul și s-a dus direct in B.
FCSB – U Craiova 3-0
Au marcat: Olaru 13, 45, Radunovic 15.

FCSB: Târnovanu – V. Creţu, Dawa, Ngezana, Radunovic – Ov. Popescu (Lixandru 88), Şut (Haruţ 89), Olaru (Djokovic 77) – A. Băluţă (Miculescu 69), Compagno, Oct. Popescu (Radaslavescu 69). Antrenor: Elias Charalambous

UNIVERSITATEA CRAIOVA: L. Popescu 1 – Ndong 1 (Şt. Vlădoiu 46) 1, Zajkov 1 (Houri 46) 1, Badelj 1, N. Bancu 1 – Kurtic 1, Screciu 1 – Al. Creţu 1 (Mateiu 46) 1, Baiaram 1 (Danciu 58) 2, A. Mitriţă 1 – A. Ivan 1 (Koljic 66) 1. Antrenor: Laurenţiu Reghecampf

Arbitru: Adrian Cojocaru.