Poliţiştii de frontieră români au depistat 50 de migranţi ilegal

0
246

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat 50 de cetăţeni din diverse state care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două mijloace de transport.

FOTO : arhivă

În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetățean turc și un ceh, aflați la volanul unor autoutilitare și microbuze înmatriculate în Turcia și Cehia. Unul dintre șoferi transporta baterii auto pentru o societate comercială din Austria, iar celălalt se deplasa fără încărcătură către un stat din vestul Europei. În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit al mijloacelor de transport. Astfel, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentele pentru marfă, în total, 50 de cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Pakistan, India, Siria și Bangladesh, unii dintre aceștia intrați legal în țara noastră în baza documentelor personale, alții fiind solicitanți de azil. În ambele cazuri, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de trafic de migranţi pentru șoferi și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale ce se impun.