Ultima zi a Bacalauretului de vară, în Dolj: prezenţă de peste 95% şi un eliminat

0
309

 Astăzi, s-a desfăşurat  cea de-a treia probă scrisă a examenului național de Bacalaureat – cea la alegere a profilului și specializării . În Dolj, au fost prezenți 3.705 candidați din cei 3.884 înscriși , prezenţa fiind de 95,34%.

Din păcate, s-au înregistrat 179 de absenți., iar un candidat a fost eliminat pentru fraudă. “În conformitate cu prevederile art. 7 alin. (11) din OME nr. 5151/2021 privind organizarea şi desfăşurarea examenului naţional de bacalaureat – 2023, candidaţii respectivi nu mai pot participa la probele următoare şi sunt declaraţi “eliminaţi din examen”, fără posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale. Aceşti candidaţi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat. Calculul celor două sesiuni la care candidaţii “eliminaţi din examen” nu mai au dreptul de a participa se face fără luarea în considerare a sesiunii speciale a examenului de bacalaureat”, a precizat prof. dr. Daniel Alexandru Ion, inspector – general al învăţământului doljean, preşedinte al Comisiei Judeţene de Bacalaureat. Afișarea primelor rezultate, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 3 iulie (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 7iulie.