TVR Craiova: Nedelcu n-a fost validat ca redactor, dar a fost proptit ca director

0
371
Cristian Nedelcu

Lumea presei craiovene s-a amuzat discret la vestea proptirii ca director, prin concurs (?!) a fostului purtător de vorbe al prefectului de Dolj, la TVR Craiova. Ca un fapt divers, Cristian Nedelcu a fost primul colaborator adus în regim de urgenţă la cabinetului prefectului Nicolae Giugea, după numirea acestuia în funcţie. Dovada neîndoielnică a unei încrederi neţărmuite. Dacă a fost sau nu mulţumit Nicoale Giugea de prestaţia colaboratorului său, asta o vom afla mai târziu. Când pe nimeni nu va mai interesa. Să revenim la concursul „serios”, pentru ocuparea postului de director la Studioul Teritorial TVR Craiova, desfăşurat, cum spuneam şi ieri într-o lipsă de transparenţă descumpănitoare. Şi iată ce ar mai trebui spus: în urmă cu câţiva ani, Cristian Nedelcu a participat la un concurs pentru ocuparea unui post de redactor/reporter la TVR Craiova, la care a picat. Cu brio. Printre membrii comisiei de evaluare s-a aflat şi unii dintre viitorii săi subordonaţi, uimiţi de faptul că dacă n-a fost validat ca redactor a fost proptit director. Cu alte cuvinte ne aflăm în faţa unei situaţii neobişnuite, cu potenţial de nemulţumire. Toţi angajaţii de la TVR Craiova discută „circumstanţele” speciale în care a fost adus cel botezat „OSCAR”, şi glumele nu sunt de bun augur. Ei nu înţeleg că Nedelcu a fost adus din cauza „slabului nivel ideologic” al redacţiei. De fapt până la urmă Cristian Nedelcu nu reprezintă altceva decât expresia unei politici „de resurse umane” promovată exarcebat de principalul partid de guvernământ. A-şi face iluzii că poate rezista multă vreme, într-o colectivitate care nu-l doreşte, e o naivitate. Chiar dacă le va vorbi celor de la TVR despre minunata sa teză de doctorat „Canonul marginalului. Încercare de analiză a bancului”. Dizertaţie de mare rafinament, care îi va permite accederea în elita intelectuală craioveană. Demers temerar. De fapt, serios vorbind, tot ce s-a întâmplat la TVR Craiova, în aceste zile, cu această parodie de concurs, nu este altceva decât o ruşine. Şi punem punct.