Directorul executiv adjunct al FRONTEX, prezent în România

0
543

Ieri, la sediul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române, inspectorul general al Poliţiei de Frontieră Române, chestor de poliţie Victor-Ştefan IVAŞCU, a primit vizita oficială a lui Lars GERDES, directorul executiv adjunct pentru returnări și operațiuni al Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (FRONTEX).

De asemenea, oficialul Frontex a avut o întâlnire de lucru şi la sediul Ministerului Afacerilor Interne, unde a fost întâmpinat de  chestor general de poliție Bogdan DESPESCU, secretar de stat al Ministerului Afacerilor Interne şi de directorul general al Direcţiei Generale Afaceri Europene, Schengen şi Relaţii Internaţionale, chestor principal de poliție Mihai Cătălin NECULA.

În cadrul vizitei la sediul IGPF, a fost prezentat Centrul Operaţional de Coordonare – componentă organizatorică esenţială în cadrul instituţiei, pentru gestionarea integrată a frontierelor, fiind expuse capabilităţile de care dispune Poliţia de Frontieră Română, în vederea asigurării unui înalt nivel de supraveghere şi control al frontierelor externe ale Uniunii Europene.

Oficialul Frontex efectuează în această perioadă o serie de vizite de lucru la nivelul structurilor teritoriale ale Poliţiei de Frontieră – Garda de Coastă, ITPF Iaşi şi ITPF Sighetu Marmaţiei, urmând ca în data de 14 iunie să aibă loc la nivelul ITPF Sighetu Marmaţiei ceremonia oficială de deschidere a Proiectului-pilot Operaţional privind Lanţul de Comandă Frontex al Corpului Permanent.