Regulile pentru echivalarea probelor de competenţe la Bacalaureat, publicate în Monitorul Oficial

0
482
Regulile după care probele de competențe de la Bacalaureat 2023 se echivalează cu mediile din liceu de la Limba și literatura română, limbi moderne și Tehnologia Informației și a Comunicării (TIC) au fost publicate în Monitorul Oficial. Documentul aprobat prin ordin de ministru în contextul grevei generale a profesorilor care a fost suspendată luni, 12 iunie, a fost publicat pe site-ul Ministerului Educației la secțiunea „Punct de informare”, după cum precizează Edupedu.ro.

Astfel, în această săptămână, profesorii din licee vor transforma  mediile obținute de elevi în clasele IX-XII / XIII în niveluri de competență, la Limba și literatura română (și la limba maternă, după caz), Limba modernă studiată – engleză, franceză, germană etc. – și de la Tehnologia Informației și a Comunicării (TIC) sau de la altă disciplină tehnologică menționată în metodologie, în cazul competențelor digitale. Mediile elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a/a XIII-a pot fi încheiate până la finalul acestei săptămâni, potrivit unui ordin de ministru care a modificat calendarul anului școlar 2022-2023, publicat luni în Monitorul Oficial. Înscrierile la BAC 2023 și la Evaluarea Națională 2023 se prelungesc până la data de 16 iunie, a anunțat ministrul Educației, Ligia Deca, duminică, după ședința de Guvern. Pentru sesiunea iunie-iulie 2023, echivalarea are loc pe 12-21 iunie, iar pentru sesiunea august-septembrie, în perioada 7-11 august, conform documentului. De întregul proces se ocupă o comisie formată din directorul sau directorul adjunct al școlii în rol de președinte, un profesor care să știe să opereze pe calculator ca secretar al comisiei – și membri între 2 și 4 profesori evaluatori pentru fiecare specialitate și 1-2 secretari de școală,