Într-una din zile, pragul biroului mi-a fost călcat, cum se întâmplă frecvent, de data aceasta de un domn mai special, dacă îmi este îngăduită exprimarea, fiindcă ulterior, după a doua vizită, succintă, chiar aveam să descopăr că era o persoană aparte. Una de bună dispoziţie, afabilitate, fără complezenţe roz, care mă rugase, în măsura în care puteam să-l ajut, să ajungă la un fost reporter, Mircea Florin Şandru, acum scriitor, autorul unui reportaj, cu ani în urmă, în „Viaţa Studenţească”, apărut în 1981 (nr. 8 al revistei) sub titlul „Gemenii”. Protagoniştii reportajului erau fraţii gemeni, Viorel şi Florin Stalea, studenţi la Facultatea de Filosofie din Iaşi, de loc din Poiana Mare, născuţi la 9 septembrie 1953, „într-o familie de ţărani veritabili”, cum menţionează într-o scurtă „foto-ontogeneză”, ca reper biografic, cei doi. Care mai adaugă, undeva, că mama lor „îi măgulise” spunându-le „să faceţi amândoi, măcar cât unul”. Cresc în condiţii grele, fac şcoala generală în comună, apoi şi cursurile şcolii profesionale de chimie din Craiova, în atmosfera sobră, întreţinută de profesori şi pedagogi exigenţi, cantină sărăcăcioasă, disciplina cazonă, cu deşteptarea obligatorie la orele 6.00 dimineaţa, ajung muncitori disciplinaţi la Fabrica de amoniac şi acetilenă din carbid, din Combinatul chimic, dar… „fără busolă”. Căutau o busolă şi o găsesc în lectură. Cunosc pe Fanu Duţulescu, autorul dicţionarului filozofic, citesc din Schopenhauer, Kant („Critica raţiunii pure”), Eminescu, Blaga, din romantici –înţeleg scopul analizei şi sintezei- antici, moderni şi renascentişti. Înţeleg totodată sensul şi valoarea muncii. Chestiune esenţială în viaţă. Sunt admişi, pe rând în 1977 şi 1978, la Facultatea de filosofie şi Iaşi. Vor fi mereu confundaţi, din cauza asemănării izbitoare, şi în facultate şi mai târziu în cursul vieţii. Cu multe momente, de-a dreptul hazlii. Ca studenţi devin colaboratori la publicaţia locală (Flacăra Iaşiului) şi cele studenţeşti (Viaţa studenţească şi Opinia studenţească). Se căsătoresc, tot pe rând, în 1980 şi 1981. După încheierea studiilor universitare, la repartizare Viorel Stalea va funcţiona un an, la Liceul minier din Anina, după care va reveni în Craiova la Liceul Sanitar şi Liceul Economic. Fratele său va preda doar la Liceul Independenţa din Calafat. În revista Ramuri (15 noiembrie 1984) Viorel va debuta cu un grupaj de versuri, după ce citise şi la Cenaclul Junimii din Iaşi. Lecturând cărţile lăsate la redacţie (Cronica piramidelor sufleteşti, Testamentul lui Nesus) am realizat că de fapt nu eram în faţa unor biografii insolite, cât mai degrabă a unora comune, dar model. Mulţi tineri, din Poiana Mare, comunele limitrofe, toate aşezările Doljului, s-au opintit, din răsputeri, şi au făcut studii universitare solide. Sub strălucirea unor sofisme, gemenii Viorel şi Florin Stalea nu spun lucruri grozave, ambalate într-o sulemeneală patetică, ei clamează că au reuşit, pentru că au vrut să reuşească şi ştiau precis că vor reuşi. Acesta este adevărul gol-goluţ. Prin eforturi, rigoare, minţi încordate de voinţă, dăruire din toată fiinţa. Au purtat mereu, clipă de clipă, ca un focar al sufletului, visul pe care îl pot glorifica în cuvinte. Ambiţia împlinirii, răspândită în sufletele copiilor din mediul rural, nu putea fi stăvilită. Prin ei înşişi, numai prin ei înşişi, au sfidat o condiţie materială precară, cum lasă să se întrevadă reperele unei biografii, dincolo de fapte, configuraţia unor destine, în care inteligenţa nativă respiră firesc şi calm. Ca dascăli şi-au amintit mereu de semantica posturii lor, fără să-şi dea aere de dresori severi, diriginţi nemulţumiţi, gospodine nervoase. Deşi aveau de raportat, poate isprăvi personale, şi-au reamintit mereu de unde plecaseră în viaţă şi de toată truda lor din tinereţe, care n-a fost zadarnică. Două vieţi paralele, pe nişte coordonate coerente, şi de ce nu demne, din cale afară.
