Un șofer, trei infracțiuni

0
557

Polițiști din cadrul Secției nr.7 Poliție Rurală Plenița au oprit în trafic un tânăr din comuna Orodel, care conducea un moped pe D.J. 561 D, din localitate. Întrucât acesta prezenta halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că acesta nu posedă permis de conducere, iar mopedul nu este înmatriculat.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat. (Foto-Arhivă)