Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează vineri, 26 mai 2023, în sala „Academician Dinu C. Giurescu”, începând cu ora 16.00, lansarea volumului„Lumea ta/carnea mea/oasele mele”, autor Andrei Novac.
La acest eveniment, al cărui moderator este Mihai Firică, vor participa invitații: Gabriela Gheorghișor, Dan Ionescu, Cristian Liviu Burada.
Andrei Novac s-a născut la 1 iulie 1983, în Târgu-Jiu. Este licențiat în istorie al Universității de Vest din Timișoara, Facultatea de Litere, Istorie și Teologie, respectiv absolvent al masteratului de Relații Internaționale și Integrare Euro-Atlantică din cadrul Universității București, Facultatea de Istorie.Din anul 2013, este doctor în filologie al Universității de Vest din Timișoara. Este lector universitar, diplomat si manager cultural, iar din anul 2009 este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Andrei Novac este autor a opt cărți de poezii și al volumului de istorie literară „Valentin Tașcu, solitarul promoției ’70”.
Este laureat al mai multor premii, printre care: Premiul „Mircea Ciobanu”, acordat de Uniunea Scriitorilor din România, Premiul pentru Poezie al Revistei „Convorbiri literare”, Iași, 2019, Premiul „Scriitorul lunii august 2019”, acordat de Uniunea Scriitorilor din România, Premiul Special, acordat de Filiala Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România 2019.
Volumele „Regula timidității” si „Prin închisori și prin libertate” au fost nominalizate la Premiul „Mihai Eminescu”, acordat de Academia Română.
Poezia:
către lumi
aici ne‐am schimbat,
oameni care și‐au uitat viitorul
atât de repede,
un ritual bătut în piatră cubică inegală, aici am iubit și am plâns
fără să intuim niciodată ritmul,
umbre avide de apă,
aici am uitat să venim
să ne camuflăm în tăcere
într‐o primăvară uluitoare,
aici am înțeles că frumusețea
este născută de frumusețe,
lumile tale ascunse în lumile mele devin permanent transparente,
acum respirația nu este sacadată, libertatea se măsoară de la balcoane sigură și singură.
Biroul de Presă al BiblioteciiJudețene„AlexandrușiAristia Aman”