AMR a sărbătorit Ziua de 24 Mai, la Palatul Parlamentului

0
1254

Asociaţia Macedonenilor din România a sărbătorit ziua de 24 mai, dedicată Sfinţilor Kiril şi Metodiu, Educatorii şi Iluminatorii popoarelor slave, dar şi a Limbii Macedonene într-un cadru aparte, la Palatul Parlamentului. Cu invitaţi de seamă, militari macedoneni din cadrul Brigăzii Multinaţionale Sud-Est, dar şi membri AMR din cadrul filialelor din întreaga ţară, acţiunea s-a bucurat de un real succes.

Cei prezenţi au avut posibilitatea să viziteze Palatul Parlamentului, să vizioneze panourile expuse cu detalii referitoare la istoria limbii macedonene, elemente de sintaxă şi morfologie, dicţionar macedonean, să vizioneze filmul ”Kiriliţa”, să se bucure de o zi minunată în compania deputatului Ionel Stancu, dar şi a reprezentanţilor AMR.

”Luna mai este perioada în care sărbătorim alfabetul macedonean, dar şi pe iluminatorii şi educatorii popoarelor slave care au pus bazele acestui alfabet, Sfinţii Chiril si Metodiu. Asociaţia Macedonenilor din România desfăşoară activităţi culturale ce au ca scop respectarea trecutului, a tradiţiilor şi obiceiurilor, a meşteşugurilor moştenite, şi nu în ultimul rând, a limbii macedonene. În cadrul filialelor din întreaga ţară organizăm cursuri de limbă macedoneană atât pentru începători, cât şi pentru avansaţi.

Atât Ziua Alfabetului Chirilic, cât şi sărbătoarea Sfinţilor Chiril şi Metodiu, sunt momente de mândrie naţională pentru macedoneni, în care se celebrează şi se promovează cultura, tradiţiile şi identitatea slavă.

Macedonia are o istorie bogată şi diversă, iar limba macedoneană este un rezultat al acestei moşteniri istorice şi culturale”, a spus Ionel Stancu.

Comandantul militarilor macedoneni a oferit AMR o plachetă, ca semn de preţuire pentru acţiunile desfăşurate.

Despre importanţa Zilei de 24 mai au vorbit celor prezenţi şi reprezentanţii AMR: Laura Elen Rogobete Cristescu şi Marjan Mihajlov care au menţionat faptul că ”luna mai reprezintă un regal” pentru macedonenii de pretutindeni.

În cadrul filialelor AMR din întreaga ţară se organizează cursuri de limbă macedoneană atât pentru începători, cât şi pentru avansaţi. Prin aceste cursuri, ce asigură continuitatea limbii macedonene în afara graniţelor ţării de origine, se aduce un mic omagiu de fiecare dată limbii macedonene şi, implicit, alfabetului macedonean, fără care transmiterea şi păstrarea acesteia nu s-ar putea realiza. Anual, sunt tipărite dicţionare româno-macedonene, albume cu activităţile desfăşurate, cărţi pentru copii, volume cu reţete autentice moştenite de la străbuni.