Sindicatele din Educaţie refuză oferta guvernului

0
1101

Sindicatele din Educaţie au refuzat oferta guvernului, în urma negocierilor purtate şi „acţiunea de protest va continua”. Liderii de sindicat, Marius Nistor şi Simion Hăncescu, au făcut declaraţii menţionând că „guvernul n-a înţeles absolut nimic, fiindcă nu poţi veni în faţa corpului profesoral şi să-i oferi aşa-zise stimulente. Corpul profesoral are nevoie de o salarizare decentă”. Executivul propusese, pentru reluarea cursurilor şcolare, acordarea în prima etapă a unui card pentru cadrele didactice şi auxiliare cu 1.000 lei în luna iunie şi 1.500 lei în octombrie.

Peste 15.000 de angajați din sistemul de învățământ sunt de la ora 12, deja în Piața Victoriei, potrivit sindicatelor din Educație. Creșterile salariale ale profesorilor nu sunt prevăzute în oferta Guvernului, ci doar carduri de sprijin, potrivit unui document al sindicatelor trimis în teritoriu. Marșul se va desfășura între orele 12:00 și 16:00. Revendicările sindicaliştilor sunt următoarele: „Majorarea salariilor personalului din învățământ, în conformitate cu importanța socială a muncii prestate, plecând de la principiul ca salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic;

Instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;

Plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic;

Acordarea sporurilor pentru condiții de muncă personalului din învățământ;

Acordarea drepturilor prevăzute în legislația în vigoare și contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizației de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.);

Creșterea anuală a investițiilor în învățământ, pentru îmbunătățirea bazei materiale și a infrastructurii;

Renunțarea la aplicația EduSal și înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat și administrat de Ministerul Educației“