Într-o atmosferă tensionată, 64 de milioane de alegători turci sunt chemaţi astăzi 14 mai a.c. la urne pentru alegerea noului preşedinte. Ei trebuie să departajeze între trei candidaţi: Recep Tayyip Erdogan, la putere de 20 de ani şi Kemal Kilicdaroglu, aflat în fruntea unei coaliţii de 6 partide din opoziţie. Sondajele atestă că nici unul nici celălalt nu va obţine majoritatea din primul tur, totul urmând a se decide la 28 mai. Conservator, naţionalist şi islamist, aflat în fruntea Partidului Justiţie şi Dezvoltare (AKP), Erdogan –se afirmă în presa occidentală- a redus drepturile femeilor, a răspuns cu violenţă la mişcările contestatare şi a condus gherila contra kurzilor (20% din populaţia turcă). Pentru aceste alegeri Erdogan s-a întors spre partidele islamiste de extremă-dreaptă formând „Alianţa populară”. Adversarul său, social-democratul Kemal Kilicdaroglu, preşedintele partidului Republican al Poporului (CHP) este în fruntea unei coaliţii heteroclite numită „Masa celor 6” (Alianţa naţiunii) care reuneşte conservatori şi liberali, islamişti şi laici, naţionalişti şi pro-europeni. Promite un viraj democratic în caz de victorie. Şi în egală măsură se angajează să pună capăt disputelor confesionale, care au produs suferinţe în ţară, în rândul majorităţii sunite. Cel de al 3-lea candidat, fostul deputat de extremă-dreapta, Sinan Ogan, aflat în vârsta unei coaliţii de 5 partide ultranaţionaliste, denumită „alianţa străbunilor”, este slab cotat (3%) în sondaje. Muharrem Ince (59 ani) institutor s-a retras. Pe site-ul Politico, care regrupează rezultatele mai multor anchete de opinie, Kemal Kilicdaroglu este creditat cu 50% intenţii de vot. Îl devansează pe Recep Tayyip Erdogan (46%), dar cifrele enunţate lasă loc de îndoială. Erdogan rămâne sus în sondaje şi are o largă popularitate în ţară. Cu toate acestea inflaţia ridicată, situaţia economică, îl vulnerabilizează şi pentru prima dată victoria sa nu mai este sigură. Seismele violente care au lovit Turcia şi Siria la 6 februarie a.c. au făcut peste 50.000 de morţi, au creat dificultăţi, care au constituit teme de campanie. O parte a populaţiei potrivit presei occidentale îl critică pe Erdogan pentru sosirea tardivă a ajutoarelor în zonele lovite de seisme. Paradoxal, sondajele de opinie demonstrează că impactul electoral este slab în aceste zone. Erdogan are un adversar în minoritatea kurdă şi în partidul democratic al poporului (HDP) pro-kurd, în timp ce Kemal Kilicdaroglu a promis că în caz de victorie îl eliberează pe Selahatin Demirtaş, şeful filialei HPD condamnat din 2016 pentru propagandă teroristă. În privinţa politicii externe, echilibristica lui Erdogan între Kiev şi Moscova, încercările de mediere, sunt considerate un atu. A livrat drone Kievului, dar a discutat şi cu Vladimir Putin. A negociat acordul cerealelor. Schimburile comerciale cu Rusia anul trecut au fost de 62 miliarde dolari. Opoziţia în schimb s-a angajat să reînoiască dialogul cu UE, negocierile privind aderarea fiind într-un punct mort. Kemal Kilicdaroglu are în vedere şi o relaţie de alt tip cu Damascul, normalizarea relaţiilor cu Bachar Al Assad, pentru reîntoarcerea a 3,7 mil. refugiaţi care trăiesc în Turcia. La alegerile legislative pentru cele 600 de locuri din Parlament, se estimează că niciuna din formaţiuni nu va face majoritatea. Conduce în intenţiile de vot partidul lui Erdogan, dar la mică diferenţă. Pentru prima dată victoria lui Erdogan, cum spuneam, nu este sigură. Alegerile de astăzi coincid cu împlinirea a 100 de ani de la formarea guvernului laic. The Economist califică alegerile ca fiind cele mai importante din lume în acest an. Să mai spunem doar că Recep Tayyip Erdogan va accepta votul democratic de astăzi şi se va retrage dacă pierde, respingând îngrijorările potrivit cărora nu va părăsi puterea. „Noi am ajuns la putere prin mijloace democratice. Dacă naţiunea decide altfel, eu voi face ceea ce democraţia cere şi nimic altceva”. Ca aliat NATO, Erdogan a blocat intrarea Suediei, mult discutată. Aşadar miza alegerilor este imensă. Dacă Erdogan câştigă va beneficia de un statut spacial în BRICS şi OCS. Într-un interviu pentru Wall Street Journal, la 9 mai a.c. Kemal Kilicdaroglu, care n-a ocupat anterior nicio funcţie electivă, a promis să pună în aplicare sancţiunile anti-ruse şi să urmeze linia NATO în politica externă. Că Occidentul năzuieşte la victoria lui Kilicdaroglu demonstrează miza enormă a alegerilor de astăzi. Ankara a urmat o politică de nealiniere, independentă, cu accente pe prezervarea autonomiei strategice în relaţiile externe. Cu o jumătate de secol în urmă, premierul Bulent Ecevit a riscat sancţiuni americane, ordonând o intervenţie militară în nordul Ciprului, pentru a prezerva securitatea comunităţii etnice turce. Niciun guvern care i-a succedat n-a revenit asupra deciziei.
