În Dolj, cei mai mulţi asistaţi social din ţară

0
650

 În luna martie, numărul beneficiarilor de ajutor social (venit minim garantat) a fost, la nivel naţional, de 165.714 persoane, cu 289 mai multe faţă de februarie, după cum precizează Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), Doljul fiind primul în clasament.

Cei mai mulţi beneficiari au fost înregistraţi în judeţele Dolj (10.461), Bacău (9.285), Buzău (7.707) şi Teleorman (7.756), iar cei mai puţini în Bucureşti (255) şi în judeţele Ilfov (857) şi Timiş (1.348). Suma medie plătită în luna martie de statul român beneficiarilor de ajutor social a fost de 305,49 lei, în timp ce suma totală plătită s-a ridicat la 50,623 milioane de lei. Cea mai mare valoare a sumei medii plătite (drepturi curente) a fost înregistrată în judeţele Sălaj (402,05 lei), Braşov (370 lei) şi Mureş (368,9 lei).

Venitul minim garantat (VMG) este reglementat prin Legea nr. 416/2001 , cu completările şi modificările ulterioare. VMG se asigură prin acordarea unui ajutor social lunar, care se calculează ca diferenţă între nivelul venitului minim garantat prevăzut de lege şi venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure.