1 Mai: O minivacanţă la munte sau la mare!

0
3279

Ziua de 1 Mai, încet-încet, derobată de istorica ei simbolistică, conferită de mişcarea sindicaliştilor din Chicago, care au cerut în premieră, în 1886, reducerea normei orare zilnice la 8 ore, este una din sărbătorile legale, nu puţine, şi în România. Prin renunţarea la festivităţile cu iz propagandistic – nici partidele de stânga nu mai acordă atenţia tradiţională, ceea ce înseamnă că deja clasa muncitoare merge… în paradis-, Ziua Internaţională a Muncii, cum spuneam, mai puţin muncitorească, a devenit un prilej exclusiv de ieşire la „iarbă verde”, la un grătar cu mici, prin luarea cu asalt a staţiunilor de pe Valea Prahovei şi nu numai, fiindcă toate staţiunile montane au fost full, punctele forte, de maximă atracţie, fiind însă pe Litoral. Unde cluburile de noapte au rezervat evenimente muzicale seducătoare, pentru tineri, printre care festivalurile Beach Please, Sunwaves, de muzică electronică, trap şi rap. Petrecerile, potrivit informaţiilor, de la faţa locului, urmau să aducă, pe litoral, în weekend circa 75.000 de tineri. Cluburile de lux din Mamaia, dar şi din Vama Veche, cu reputaţia organizării de petreceri neîngrădite, seduc tinerii an de an şi de la marginea asta a lucrurilor contează şi bilanţul poliţiei: raziile printre traficanţi şi drogangii s-au soldat cu reţinerea a 11 persoane pentru trafic de droguri de risc şi mare risc, din care 6 cetăţeni străini, arestaţi preventiv pentru 30 de zile, conform comunicatului Inspectoratului de poliţie al judeţului Constanţa. Bătaie de cap au avut poliţiştii Brăgăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Constanţa, dar „pata de culoare” a evenimentelor, dacă putem vorbi de aşa ceva, n-a produs emoţii între participanţi. Fiindcă timp de 4 zile şi 4 nopţi, de pildă, staţiunea Costineşti găzduieşte a doua ediţie a festivalului Beach Please, dedicat tinerilor care îndrăgesc trap şi rap. În multe locuri din ţară concertele muzicale menite a experimenta o lume a creativităţii şi comunităţii au polarizat atenţia. La maximum. Ziua de 1 Mai poate fi considerată şi o zi… a muzicii şi probabil că sub acest semn va fi cunoscută, cât de curând. Simbolistica ei reală este de acum estompată, fiindcă lumea… evoluează.