Bursa ”Gheorghe Ciovică” pentru studenții performanți ai Facultății de Drept a Universității din Craiova

0
982

Începând cu anul universitar  2022-2023,  Colegiul Director   al  Camerei Notarilor   Publici Craiova oferă bursa “Notar Gheorghe Ciovică”, instituită în memoria celui care a fost pentru mulți ani notar și președintele C.N.P. Craiova, echipei de studenți de la Facultatea de Drept a Universității   din   Craiova   care   obține   cea   mai   bună   clasare   la   competiția   studențească “Hexagonul” Facultăților de Drept.

Anul acesta, prestigioasa competiție s-a desfășurat la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, iar echipa care a reprezentat Facultatea de Drept din Craiova la materia ”Drept civil” a ocupat locul   III.  Astfel,  studentele  Novac  Adriana  și Pîrvu   Roxana  se vor   bucura de obținerea    bursei   ”Notar   Gheorghe   Ciovică”,   în   cuantum   de   500   de   lei/lună   fiecare,  pe perioada anului universitar 2023-2024.

“A fost o onoare să reprezint Facultatea de Drept din Craiova la competiția facultăților de drept din țară. Împreună cu Roxana Pîrvu am format echipa pentru disciplina ”Drept civil” și am fost coordonate de lector univ.dr. Marieta Soreață și lector univ.dr. Irina Călinescu. Am depus un efort susținut și ne bucurăm că am adus Facultatea de Drept din Craiova pe podium la această materie. Apreciem bursa ”Notar Gheorghe Ciovică” oferită de Camera Notarilor Publici în colaborare cu Facultatea de Drept și considerăm că este o răsplată pentru  toată echipa noastră, chiar dacă nu acesta a fost scopul nostru în această competiție” (Novac Adriana, studentă, anul III).