Moscova a refuzat o vizită consulară a jurnalistului Evan Gershkovich

0
1369

Fiindcă SUA au refuzat acordarea de vize jurnaliştilor ruşi, care urmau să-l însoţească pe Serghei Lavrov la sediul ONU, din New York, unde Rusia asigură luna aceasta preşedinţia turnantă a Consiliului de Securitate, Moscova a anunţat refuzul unei cereri de vizită consulară jurnalistului american Evan Gershkovich (corespondent pentru Wall Street Journal, care lucra şi pentru agenţia France Press), aflat în arest de circa o lună sub acuzaţia oficială de spionaj. Ambasadoarea americană la Moscova, Lynne Tracy, a putut face o vizită în premieră la 17 aprilie, în centrul de detenţie moscovit. Şi alte măsuri de retorsiune posibile sunt în curs de elaborare. Ministerul rus al afacerilor de externe a convocat joi un diplomat de rang înalt american, pentru a-l informa în privinţa protestului Moscovei „la acţiunile provocatoare ale Washingtonului”. „Noi nu uităm, noi nu scuzăm”, a pus în gardă Serghei Lavrov, care a denunţat ca laşă decizia americană.