Fabian Ștefan Despa, elevul pasionat de informatică a mai “colecționat” o medalie de argint

0
977

Fabian Ștefan Despa este elev în clasa a IX-a la Colegiul Național “Ștefan Velovan” din Craiova și face parte din lotul celor mai pasionați elevi de informatică. Spunem că este pasionat pentru că din clasa a IV-a a început să participe la cursurile de informatică de la Palatul Copiilor. Tot de atunci au început să vină și premiile, tânărul Fabian participând în clasa a IV-a la primul său concurs de informatică, la Satu Mare, de unde a venit cu o mențiune. Iar anul următor, tot la Satu Mare, a luat medalia aur și premiul I. Acum se numără printre olimpicii naţionali la informatică, adică, cel mai bun dintre cei buni. Este unul dintre elevii cu care județul Dolj se mândrește. Fabian este un elev model, el învață la toate materiile și are un mare respect pentru profesori și colegi.

Cea mai recentă performanţă a fost obţinută la Olimpiada Națională de Informatică, unde a obținut o medalie de argint. Anul acesta, olimpiada a avut loc la București, iar județul Dolj, la clasa a IX-a a fost reprezentat de trei elevi. Fabian se pregătește la Palatul Copiilor, precum și la Centrul de Pregătire pentru Performanță în Informatică(CPPI) din Craiova, susținut de către Syncro Soft.

          „De pregătit la informatică mă pregătesc la Palatul Copiilor şi la Centrul de Pregătire pentru Performanță în Informatică (CPPI) din Craiova, sub îndrumarea profesorului Marius Nicoli. În timpul liber lucrez subiecte care au fost date la olimpiadele şcolare. Îmi place să fac jocuri şi care solicită un fel de programare vizuală.  Mă pregătesc câteva ore pe săptămână, iar când încep olimpiadele măresc ritmul. Intru pe site-urile unde găsesc subiectele de la olimpiadele şcolare și lucrez mult mai mult”, a spus Fabian Ștefan.

Pasiunea pentru informatică s-a văzut mai clar din perioada învățământului gimnazial. Fabian Despa a participat în clasa a V-a pentru prima oară la Olimpiada de Informatică, iar la faza națională a obținut medalia de bronz. În clasa a VI-a a venit cu medalia de aur, iar din păcate, în clasa a VII-a, deși se pregătise la același nivel, din cauza pandemiei, concursul nu s-a mai organizat. Anul trecut, în clasa a VIII-a  s-a înscris la Olimpiada Societăţii pentru Excelenţă şi Performanţă şi a ajuns la etapa naţională, obţinând medalie de argint şi premiul III.

      „Din clasa a IV-a am fost atras să învăţ programare. De atunci am participat la multe olimpiade şi concursuri de informatică. Pe baza rezultatelor de la aceste concursuri am obţinut bursă de preformanţă la şcoală. Odată cu pandemia, nu au mai fost organizate concursuri şcolare. Am reluat participarea la competiție în clasa a VIII-a, iar anul acesta am venit cu Medalia de Argint”,a explicat olimpicul craiovean.

Bronz la cea de-a VII-a ediție a concursului internațional de programare Info(1) Cup

Totodată, Fabian a mai participat recent  la cea de-a VII-a ediție a concursului internațional de programare Info(1) Cup, organizat de către Centrul de Excelență Prahova. Importanța acestei competiții este dată de faptul că se regăsește în calendarul concursurilor internaționale recunoscute de către Ministerul Educației, secțiunea Juniori. Au participat peste 200 de elevi reprezentând atât Echipe Naționale, cât și Centre de Excelență din Armenia, Azerbaijan, Bulgaria, Croația, Egipt, Georgia, Ungaria, Kârgâzstan, România, Siria, Ucraina. Centrul de Pregătire pentru Performanță în Informatică ( CPPI) din Craiova, susținut de către Syncro Soft, a obținut câte o medalie prin fiecare dintre cei 4 reprezentanți ai săi. Fabian a obținut la acest concurs internațional medalia de bronz, un rezultat remarcabil.

   “Info(1) Cup este un concurs internațional, care se desfășoară online. Este foarte bine organizat și atrage mulți elevi pasionați de informatică. Am participat și în clasa a VIII-a, precum și anul acesta. Și anul trecut și anul acesta am obținut medalia de broz. Vreau să mă pregătesc și mai bine pentru anul viitor”, a mai spus Fabian.

Elev model la școală

La şcoală excelează la toate disciplinele de studiu. Are medii foarte bune, iar Fabian a optat să meargă la liceul unde a absolvit gimnaziu, deși a avut o medie foarte bună, care l-ar fi putut duce la oricare dintre liceele de top din România. El își dorește pentru anul viitor să păstreze ritmul la Informatică. Medalia de argint de la faza națională l-a încurajat și îl determină ca în clasa a X-a să lucreze mult mai mult și să obțină o performanță și mai bună.

   Fabian nu își vede viitorul decât în domeniul informaticii. Este convins că va fi în continuare domeniul viitorului și că se va dezvolta și mai mult în același timp cu tehnologia. Iubește Craiova și nu crede că va da la facultate în alt oraș, mai ales că aici a întâlnit porfesori extraordinar c u care se pregătește temeinic și care i-au oferit și o șansă extraordinară să se se pregătească la Centrul de Pregătire pentru Performanță în Informatică. După absolvirea liceului, Fabian  va da la Facultatea de Automatică și Calculatoare din Craiova și va tine aproape de CPPI.  Elevul olimpic vede Craiova ca pe un viitor HUB IT pentru că aici sunt câteva firme mari de programare și o resursă umană extrem de bine pregătită și competitivă.