Bărbat cercetat pentru întreţinere de relaţii sexuale cu o minoră. S-a întâmplat la Desa, iar suspectul este cadru didactic

0
381

 Un bărbat de 37 de ani, din comuna Desa, este cercetat pentru întreţinerea de relaţii sexuale cu o minoră, în funcţie de rezultatele anchetei urmând să fie adoptate măsurile corespunzătoare. Acesta este cadru didactic şi consilier local, partidul pe care îl reprezintă nemaiavând nicio importanţă. Oricum, este un caz dificil.

La data de 08 martie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au fost sesizați, printr-un denunț depus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat, cu privire la faptul că, la data de 27 ianuarie a.c., un bărbat, de 37 de ani, din comuna Desa, ar fi întreținut relații sexuale cu o minoră de 15 ani, din aceeași localitate. La data de 21 aprilie a.c., polițiști din cadrul Secției nr.10 Poliție Rurală Poiana Mare au efectuat o perchezitie domiciliară la locuința bărbatului de 37 de ani, din comuna Desa, ocazie cu care au fost ridicate mai multe telefoane mobile și medii de stocare ce urmează a fi expertizate. În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, urmând ca la finalizare să fie propusă soluție prin unitatea de Parchet competentă. Situaţia nu este foarte simplă, existând mai multe suspiciuni în acest caz, care vor fi rezolvate, sigur, în urma cercetărilor efectuate.