Acţiune la nivel european, pentru reducerea vitezei pe şosele

0
440

În perioada 17–23 aprilie 2023, conform Programului Operațiunilor Europene 2023 al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), va fi desfășurată acțiunea Speed, destinată verificării respectării regimului legal de viteză și prevenirii evenimentelor rutiere cauzate de viteza excesivă.

La data de 21 aprilie 2023, în cadrul aceluiași program, va avea loc operațiunea Speed Marathon, în cadrul căreia toți polițiștii rutieri vor acționa cu prioritate pentru depistarea celor care depășesc viteza legală, folosind toate echipamentele de supraveghere a traficului rutier și măsurarea vitezei de deplasare a autovehiculelor din dotarea Poliției Române. În perioada 1 ianuarie – 9 aprilie 2023, la nivel național, din cauza vitezei excesive sau neadaptate la condițiile de drum, au avut loc 183 de accidente rutiere grave, în urma cărora 81 de persoane au decedat și 145 au fost rănite grav. Astfel, 19,2% din totalul accidentelor grave a avut viteza drept cauză generatoare. În România, viteza maximă admisă în localități este de 50 sau 70 km/h, cu acordul administratorului drumului public, respectiv 90/100 km/h în afara localităților, 120 km/h pe drumurile expres și 130 km/h pe autostrăzi. “Recomandăm conducătorilor auto să respecte regimul legal de viteză aplicabil pe tronsonul de drum pe care circulă, să adapteze în permanență viteza la condițiile meteo-rutiere, să circule cu prudență și să respecte semnalele polițiștilor rutieri. Pietonilor le recomandăm să respecte regulile de circulație aplicabile lor: aceștia trebuie să traverseze strada pe marcajul pietonal, prin dreptul indicatoarelor „Trecere pentru pietoni”, iar acolo unde sunt instalate semafoare, numai la culoarea verde a acestora, să evite să pună conducătorii de autovehicule in situația de a frâna brusc pentru a le acorda prioritate și să constituie prin comportamentul lor un exemplu pozitiv pentru cei mici”, precizează reprezentanţii Poliţiei Române.