Biblioteca Județeană organizează marți, 11 aprilie, începând cu ora 17,00 lansarea volumului„Parcursul viziunii noi”, al autorului Johan Sebastian Berglund. La eveniment participă invitații: Emil Boroghină, Monica Berlung, Florina Ungureanu, Petrișor Militaru. Moderator al evenimentului este Nicolae Marinescu.
„Johan Sebastian Berglund, născut pe 7 aprilie 1994, în Norvegia, este un autor ilustrând o generaţie de tineri artişti experimentând condiţia unei biografii marcate de o dublă naţionalitate şi, în consecinţă, de bilingvism. Tatăl fiind marinar norvegian, biografia lui Johan Sebastian este amprentată decisiv de personalitatea mamei sale, româncă, absolventă a Liceului de Artă şi a Facultăţii de Litere a Univsităţii din Craiova, care îi şi orientează studiile spre acelaşi liceu de artă craiovean, continuate cu un program de licenţă în specialitatea pictură la Timişoara.
Mai ales însă, mama, Monica Berglund, îi va transmite fiului său sensibilitatea pentru vibraţia spirituală în faţa lumii înconjurătoare, exprimată prin funcţia simbolică a culorii sau cuvântului. Ea însăşi, prelund acestă vocaţie de la tatăl său, poetul Camil Poenaru, autor în 1977 al volumului de vesuri Pământ şi flori (Craiova, Editura Scrisul românesc), parcimonios cu propria-i creaţie, rămasă în mare parte în manuscris, deşi animator frenetic al vieţii literare craiovene ca îndrumător de cenacluri, va publica propriul volum de versuri, Între Alb şi Negru, tot la Scrisul Românesc, în 2008. Recent, cu pietate, va edita un masiv volum de versuri inedite ale lui Camil Poenru, Poeme de dragoste (Craiova, Editura Aius, 2023), o carte ce îşi va suprinde plăcut cititorii.
Este un context care ne îndreptăţeşte să vorbim despre o vocaţie certă care determină nevoia de exprimare literară, în limba română, a româno-norvegianului Johan Sebastian Berglund. După asumarea deciziei întâlnirii cu publicul său potenţial prin debutul cu volumul de proză Călătorie în timp (Craiova, Aius, 2021), iată că Johan Sebastian Belund ne întâmpină acum cu debutul în poezie, prin volumul Parcursul viziunii noi (Craiova, Editura Aius, 2023), al cărui titlu sugestiv ne vorbeşte despre o propunere incitantă, pentru a ne confrunta cu experienţe lirice de profunzime, dincolo de convenienţele tradiţionale.
La început de drum, Johan Sebastian Berglund, ne invită să-i fim alături în aventura descoperirii vibraţiilor care dau sens căutării rosturilor trecerii noastre prin lume.”
Nicolae Marinescu, prezentarea volumului „Parcursul viziunii noi”
Biroul de Presă al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”