Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, din ciclul “nu mă laudă nimeni, dar o fac eu”

0
598
Ministrul Educației, Ligia Deca, și-a făcut un bilanț pentru jumătatea de an pe care a petrecut-o în funcție, acesta fiind publicat pe site-ul instituției pe care o conduce, prezentat de Edupedu.ro. Doamna susţine că „s-a muncit mult“ în această perioadă, iar „rezultatele muncii sunt deja vizibile“. Aceasta trece în revistă „realizările“ din ultimele şase luni,  dar “sare” peste acceptarea unui buget de doar 2,1% din PIB pentru instituția pe care o conduce, considerat „acoperitor“ de aceasta la vremea respectivă, însă care este cel mai mic din ultimii 20 de ani. Declaraţiile sale seamănă cu ale unui fost fotbalist, dealtfel decent, care a trecut şi pe la Rapid, Robert Niţă, care afirma, la un moment dat, că “sunt bun, dar nu mă vede nimeni”.

Ceea ce a uitat “ministreasa” este că a acceptat eliminarea din proiectul legii învățământului preuniversitar a articolului care prevedea salarizarea profesorilor debutanți la nivelul salariului mediu brut pe economie, punând asta pe seama unei discuții „agreate“ cu sindicatele, cele care au spus că în niciun caz nu a fost vorbă despre aşa ceva . În plus, chiar Ligia Deca anunța pe 9 martie că salarizarea profesorilor va fi în Legea Educației și ca are acordul politic al coaliției pentru această măsură. Revenind la bilanțul oficial, cel publicat de Ligia Deca, aceasta scrie că: „Se împlinesc, astăzi, 6 luni de la preluarea mandatului de ministru al Educației. Au fost 6 luni în care provocările nu au lipsit, dar în care s-a muncit mult, iar rezultatele muncii sunt deja vizibile. Consider că în această perioadă au fost atinse obiective-cheie stabilite încă de la preluarea mandatului. Unul dintre aceste obiective îl reprezintă finalizarea proiectului de legi ale educației „România Educată”, menit să aducă reformele atât de necesare sistemului de învățământ din România. Sunt mândră de echipa de la Ministerul Educației, alături de care am făcut pași importanți pentru ca elevii, cadrele didactice și părinții să beneficieze de condițiile necesare unui act educațional de calitate!“ Apoi, şi-a prezentat realizările:

  • finalizarea proiectelor de legi ale educației „România Educată” (adoptate de Guvernul României în ședința din 29 martie 2023);
  • lansarea a 4 apeluri pentru depunerea de proiecte din PNRR, în valoare de peste 1,6 miliarde de euro;
  • realizarea a 4 Ghiduri ale solicitantului/proiecte de acte normative pentru lansarea următoarelor 4 apeluri prin PNRR:
    • PNRAS II (în valoare de 265 de milioane de euro)
    • Construirea și dezvoltarea unei rețele-pilot de școli verzi (225 de milioane de euro)
    • Microbuze electrice pentru elevi (200 de milioane de euro)
    • Digitalizarea managementului eticii universitare (22 de milioane de euro);
  • elaborarea unui proiect de hotărâre de Guvern pentru relansarea programului EURO 200 (care vizează și dublarea venitului minim/membru de familie);
  • extinderea numărului unităților de învățământ în care se implementează programul-pilot „Masă caldă” de la 350 la 450;
  • introducerea unei sume forfetare pentru transportul elevilor, care a presupus o creștere de până la 4 ori a sumei acordate pentru transportul elevilor școlarizați în altă localitate decât cea de domiciliu;
  • majorarea nivelului maximal de preț al pachetelor de rechizite școlare, de la 25 de lei/pachet/elev la 65 de lei/pachet/elev – în învățământul primar și de la 35 de lei/pachet/elev la 75 de lei/pachet/elev – în învățământul gimnazial;
  • majorarea cuantumului stimulentelor financiare acordate absolvenților care au obținut media 10 la Evaluarea Națională 2022 și la Bacalaureat (sesiunea iunie-iulie 2022): de la 3.000, la 5.000/absolvent de liceu și de la 1.000, la 2000 lei/absolvent de gimnaziu;
  • lansarea, împreună cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a programului național „Școli sigure și sănătoase”, ce are ca obiectiv reabilitarea și consolidarea clădirilor unităților de învățământ;
  • majorarea cu 1.200 a numărului de posturi de consilieri școlari, care a însemnat o creștere cu 50% a numărului acestora;
  • aprobarea participării României la Programul pentru evaluarea internațională a elevilor – PISA 2025;
  • aprobarea participării României la Studiul Internaţional privind Procesul de Predare-Învăţare, dezvoltat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, OECD, Teaching and Learning International Survey – TALIS 2024;
  • adoptarea Strategiei naționale privind educația pentru mediu și schimbări climatice 2023-2030;
  • lansarea platformei saptamanaverde.edu.ro, în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor;
  • lansarea campaniei „Nu sunteți singuri”, pentru combaterea violenței în școli;
  • lansarea campaniei „Omul sfințește locul”, prin care arătăm recunoștință angajaților din sistemul de învățământ;
  • dezvoltarea programului „Servicii Comunitare Integrate”, în colaborare cu Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății, considerat bună practică de Comisia Europeană;
  • creșterea burselor studenților-doctoranzi cu 150 de lei/lună, începând cu ianuarie 2023;
  • lansarea concursului de burse pentru stagii universitare și de cercetare pentru masteranzii, doctoranzii, cadrele didactice și cercetătorii din cadrul instituțiilor de învățământ superior și Academia Română (burse cuprinse între 1.200-2.000 euro);
  • majorarea cuantumului burselor de cercetare, formare postuniversitară și postdoctorală „Vasile Pârvan” și „Nicolae Iorga” – bursierii vor primi, lunar, 800 euro (majorare de 60%);
  • utilizarea, în premieră, a domeniilor de studii ISCED-F 2013 pentru corelarea Nomenclatorului domeniilor de studii universitare realizat de către Ministerul Educației, ca parte a eforturilor de aliniere la metodologiile de colectare statistică a datelor din UE și OCDE; finalizarea și transmiterea chestionarului Organizației pentru Cooperare și dezvoltare Economică în domeniul educației, ca parte a procesului de îndeplinirii a criteriilor de aderare la OCDE.”