Sondaje contradictorii în Franţa: Hollande şi Sarkozy … la egalitate în primul tur

0
332

După două sondaje contradictorii, care indicau o creştere insignifiantă în favoarea lui Nicolas Sarkozy sau o diferenţă sensibilă în favoarea lui Francois Hollande, un studiu CSA creditează candidaţii UMP şi PS cu 28%. Dacă studiul Ifop îl avantajează pe Nicolas Sarkozy în perspectiva primului tur, ancheta TNS – Sofres, dimpotrivă, îl poziţiona pe Francois Hollande pe primul loc. Institutul CSA pentru BFM Tv şi RMC 20-Minute îi creditează, la egalitate, pe Sarkozy şi Hollande, cu 28% din intenţiile de vot, preşedintele candidat rămânând stabil. Iar Francois Hollande pierzând două puncte. Acest nou scenariu al primului tur pică, prin urmare, în mijlocul celor două tendinţe elaborate anterior. „Este o pură coincidenţă, este rezultatul care se apropie cel mai mult de realitate, în opinia noastră”, confirmă Jerome Sainte-Marie, directorul Departamentului de Opinie al CSA. „Forţele politice şi-au făcut ordine în privinţa sosirii în primul tur de scrutin, un aspect simbolic, deşi ştim că datele noastre, odată publicate, vor fi manipulate”, spune acesta. Candidatul Frontului de Stânga, Jean Luc Melenchon, pentru prima dată se vede la un scor de două cifre (11%), în timp ce Marine Le Pen (FN) urcă la 16% (+1%). Centristul Francois Bayrou (MoDem) stagnează la 11%, iar Eva Joly scade în continuare, până la 1%. Săptămâna precedentă a fost una „încărcată în mesaje” şi, în timp ce Francois Hollande s-a pronunţat asupra fiscalităţii privind pe cei bogaţi, Nicolas Sarkozy a acroşat tematica europeană, duminică, în cursul mitingului de la Villepinte. Propunerea acestuia din urmă de a renegocia acordul Schengen a permis lui Jean Luc Melenchon să urce două puncte. Ceea ce se poate remarca şi în sondajul CSA, pe lângă anularea decalajului între cei doi contracandidaţi, este că în turul doi Francois Hollande este dat câştigător cu 54% faţă de 56%, în comparaţie cu 44%, cât ar achiziţiona preşedintele-candidat. Există o dinamică pentru primul tur în defavoarea lui Francois Hollande şi o dinamică pentru al doilea tur în favoarea lui Nicolas Sarkozy, dar diferenţa rămâne considerabilă, concluzionează Jerome Sainte- Marie. Sondajul CSA pentru BFM Tv-RMC 20 Minutes a fost realizat telefonic, în zilele de 12 şi 13 martie, pe un eşantion reprezentativ de 1.007 persoane în vârstă de peste 18 ani. Bineînţeles că nici în Franţa campania electorală pentru alegerile prezidenţiale nu este lipsită de dezvăluiri sau de readucere în actualitate a unor dosare fierbinţi. Astfel, hebdomadarul „Marianne”, potrivit AFP, vorbeşte despre repatrierea unor importante sume de bani din Elveţia, în lunile care au precedat alegerile prezidenţiale din 2007, de către miliardara Liliane Bettencourt. Informaţia este, într-un fel, reciclată, după ce o comisie rogatorie dispusă în Elveţia, de către magistratul de Bordeaux Jean Michel Gentil, şi-a încheiat activitatea. Fără a face vreun comentariu. „Marianne” evocă retragerea a 400.000 de euro, în debutul lunii februarie 2007, prin „oameni de paie”, care ar trebui audiaţi foarte curând, între cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale. Ori, potrivit ex-contabilului lui Liliane Bettencourt, Claire Thiboud, Patrice de Maistre a declarat, la începutul lui 2007, că i-ar fi dat 150.000 de euro fostului ministru Eric Voerth, pe atunci trezorierul de campanie al lui Nicolas Sarkozy. Povestea este departe de a fi clarificată pe deplin şi, bineînţeles, este repusă pe tapet de presă.