În ultimele 72 de ore, poliţişti ai Serviciului de Ordine Publică Dolj – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu reprezentanți ai Ocolului Silvic Craiova, au desfăşurat acţiuni pentru combaterea activităţilor ilicite în domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos. În cadrul activităţilor desfăşurate, au fost verificate şase societăţi comerciale și 22 de vehicule, fiind aplicate patru sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 16.000 de lei. De asemenea, a fost dispusă și indisponibilizarea cantității de 11,85 mc material lemnos, sortiment cherestea.
În urma controalelor efectuate, un bărbat, de 54 de ani, din orașul Brezoi, județul Vâlcea, a fost depistat de polițiști, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule pe DN 65 F – Centura de Nord a Craiovei, prezentând documente de transport pentru 46,6 mc de cherestea. Din păcate pentru el, măsurătorile efectuate efectuate au arătat altceva: cantitatea era de 51 mc cherestea, bărbatul fiind sancționat contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de lei. De asemenea, a fost indisponibilizată cantitatea de 4,4 mc de cherestea, fiind predată în custodie Ocolului Silvic Craiova. De asemenea, un tânăr, de 31 de ani, din comuna Hodac, județul Mureș, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un ansamblu de vehicule pe Calea București, din municipiul Craiova, prezentând documente de transport pentru 55,93 mc de cherestea. În urma măsurătorilor efectuate, a rezultat cantitatea de 63,38 mc cherestea, bărbatul fiind sancționat contravențional cu amendă în valoare de 6.000 de lei. De asemenea, a fost indisponibilizată cantitatea de 7,45 mc de cherestea, fiind predată în custodie Ocolului Silvic Craiova.