Inedit în învăţământul preuniversitar românesc: atelier de studiu şi cercetare manuscrise (chirilica românească – scriere cursivă) la Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman” Dolj

0
834

În urmă cu două zile, cu binecuvântarea Înaltpreasfinției Sale, Acad.dr.Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, s-au desfăşurat, la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova, un Atelier de studiu și cercetare manuscrise, precum și o Expoziție culturală tematică: grafică și imnografie,parte a Proiectului: „Paradigma melosului și ethosul spiritualității în Oltenia: nume, chipuri și imagini”, ce se înscrie în seria manifestărilor derulate la nivel național în Patriarhia Română, în contextul Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți).

În parteneriat cu importante instituții, precum: Mitropolia Olteniei,Arhiepiscopia Craiovei, Editura Mitropolia Olteniei, Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman”, Universitatea din Craiova, Facultatea de Teologie din Craiova, Institutul C.S.U. “C.S. Nicolaescu-Plopșor” Craiova, Muzeul Olteniei din Craiova, Muzeul de Artă din Craiova, Filarmonica “Oltenia” din Craiova, I.S.J. DOLJ, C.C.D. DOLJ, I.S.J. GORJ, C.C.D. GORJ, proiectul mai sus menționat reprezintă fructuoasa colaborare dintre Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova și Liceul Teologic din Târgu-Jiu, la atelier fiind prezenți 30 de elevi, precum și profesori din cele două instituții de învățământ preuniversitar. Inițiatorii și coordonatorii proiectului au fost: Lect. Univ. dr. Victor Șapcă, Arhid. Prof. dr. Nicușor Lăzărică, Arhid. Prof. dr. Angel-Cristian Stăiculescu și Prof. dr. Maria-Cristina Trușcă, care a și moderat această activitate de înaltă ținută.

Prezenţe de marcă, interes major din partea elevilor

La eveniment, alături de coordonatorii proiectului, au mai participat: Pr. Conf. Univ. Dr. Adrian Boldișor, consilier cultural în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei și directorul Editurii Mitropolia Olteniei, Pr. Drd. Adrian Lupu, consilier pentru Învățământ, Activități cu Tineretul și de Catehizare în cadrul aceleiași Arhiepiscopii și Pr. Prof. Viorel Belcineanu, directorul Seminarului din Craiova. Evenimentul a fost deschis de dna Raluca Sandu, reprezentantă a Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, una dintre instituțiile de cultură partenere. În continuare, au luat cuvântul: Pr. Cons. Drd. Adrian Lupu, care a transmis mesajul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Irineu și Pr. Conf. Univ. Dr. Adrian Boldișor, consilier în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei și director al Editurii Mitropolia Olteniei. Atelierul a debutat cu un excurs tehnic realizat de către Arhid. Prof. Dr. Nicușor Lăzărică – care a adus în discuție norme de identificare a unui manuscris, de codicologie, tipologii muzicale sau metode de identificare a claselor de cântări, precum și aspecte legate de identificarea genurilor și a glasurilor. Elevii și toți cei prezenți la acest atelier au putut urmări, în continuare, o succintă prezentare a evoluției lingvistice a manuscriselor, realizată de către Arhid. Prof. Dr. Angel-Cristian Stăiculescu, care a vorbit despre originile, răspândirea și evoluția scrierii chirilice la români, despre epoca și formele adoptării alfabetului chirilic în scrierea limbii române, despre evoluția scrierii chirilice românești și etapele folosite în decriptarea și transliterarea textelor.Această parte teoretică s-a finalizat cu decriptarea și transliterarea manuscriselor propuse în cadrul acestui atelier inedit, elevii reușind să decripteze, să translitereze și să buchisească textul Troparului Învierii, glasul I, dintr-un manuscris de secol XIX cu caractere chirilice, în scrierea cursivă. Lect. Univ. Dr. Victor Șapcă a coordonat partea de descifrare a melosului a două compoziții: Troparul Învierii în glas I, al lui Macarie Ieromonahul, din manuscrisul lui Ilie Stoianovici Jianu (1827) și Tatăl nostru în glas V, al lui Anton Pann din manuscrisul lui Grigore Ionescu, Toma Nicolaescu și Petre Ștefănescu – Moțățianu, din a doua jumătate a aceluiași secol. Evenimentul s-a încheiat cu o expoziție culturală tematică în care au fost expuse lucrări din patrimoniul cultural muzical local. Astfel, elevii au avut posibilitatea de a studia îndeaproape manuscrise aparținând secolelor XIX și XX din trei fonduri de carte: Biblioteca Mitropoliei Olteniei, Biblioteca Facultății de Teologie din Craiova și Biblioteca Seminarului din Craiova. A fost expusă și o copie a unui manuscris muzical de secol XIX ce aparține Bibliotecii Județene. În partea a doua a expoziției, au fost prezentate lucrările muzicale realizate sub arhipăstorirea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Irineu, la Editura Mitropolia Olteniei, concretizate în CD-uri, mini CD-uri și stick-uri muzicale electronice, lucrări de o calitate excepțională atât din punctul de vedere al realizării grafice și estetice,cât și din punct de vedere muzical.