Federația Română de Fotbal a solicitat UEFA punctul de vedere oficial cu privire la anunțul Federației Maghiare de Fotbal, prin care ar fi primit drept de a afişa simbolul “Ungariei Mari” la meciurile echipei naţionale. FRF anunţă că UEFA nu a autorizat și nu va autoriza afișarea simbolurilor menționate de Federația Maghiară de Fotbal la meciurile organizate la nivel European.
“Considerăm că Federația Maghiară de Fotbal a greșit făcând anunțul respectiv întrucât afișarea acestor simboluri reprezintă o abatere de la prevederile Regulamentului Disciplinar UEFA (mesaje cu conținut provocator și/sau politic), iar FRF va sesiza cu siguranță comisiile disciplinare, dacă va fi cazul. Federația Română de Fotbal amintește că revizionismul nu este acceptat în fotbal și are încredere în comisiile disciplinare UEFA că vor sancționa afișarea acestui simbol cu potențial de incitare la ură și violență la meciurile din competițiile europene” se specifică în comunicatul FRF.