Lansare de carte la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”

0
473

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează vineri, 17 martie 2023, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, începând cu ora 13.30, lansarea volumelor: Misterele din Mair Cana, autor Lilioara Macovei, Îngerul hipnagogic, autor Victor Martin, Clovnul, autor Sorin Nină și duplexurile Valea babei – Cufărul asceților, autori Ofelia Martin și Ovidiu Cristian Dinică și  Țăranul interimar – Dârzarta bârză, autori Simone Györfi și Györfi-Deák György.

  • Misterele din Mair Cana este un volum de povestiri din vremea în care, așa cum mărturisește chiar Lilioara Macovei în cuvântul autorului (Din misterele rurale), „pe pământ umblau diavolii cu chip de oameni sau animale” și „aveau loc tot felul de întâmplări ciudate, care stârneau teamă sau, dimpotrivă, curiozitate.” Nefiind însă nici pe departe povești, ele nu încep cu „a fost odată ca niciodată”, ci cu o mărturisire clară despre o lume în care au trăit bunicii și străbunicii autoarei, despre un loc a cărui identitate povestitorul o ascunde cu delicatețe sub un nume de împrumut.”

Cristian Dumitru, Editura Cristian PlusArt

  • „Putem considera Îngerul hipnagocic, cel de-al treilea volum de versuri al lui Victor Martin „un proiect de viață și de artă”, un volum care nu se adresează exclusiv unui segment de public ci Cititorului, în accepțiunea cea mai largă a cuvântului. Acest volum este cu atât mai surprinzător, cu cât nu regăsim în el nimic din registrul creativ propriu autorului: ele stau sub semnul ironismului, de cele mai multe ori afişat, al umorului filtrat prin grila unui pointilism de sorginte soresciană. Miza poetică e una dezinhibantă, defulantă, ca şi când autorul, surprins în traficul pernicios, asfixiant al cotidianului, îşi propune inserţii de intermezzo sub patina deplin asumată a ludicului. Când, pe nesimţite, autorul cade sub semnul autoreflexivităţii, asistăm la vagi, dar nu mai puţin congruente contururi ale unei poetici din care par a se stinge notele stridente ale unei retorici discursive.”

Cristian Dumitru, Editura Cristian PlusArt

  • „Scrierile lui Sorin Nină îți oferă mereu senzația de ambivalență. Fie teatru, fie povestire sau roman, sentimentul indus este că autorul e când un cinic travestit în romantic, când un romantic asediat de dorința de rupere a lanțurilor și iluziilor care îl cuprind nu pentru a-l limita, ci pentru a-l proteja de interferențele cu o lume plină de cruzime. Delicatețea afișată în unele dintre povestirile sale face concurență durității prezentată în altele. Dar nu se spune oare despre om că pendulează de-a lungul vieții între înger și drac? Iar teatrul lui Sorin lasă și el să se nască probleme de substanță: ce e real și ce e imaginar? Ce e absurd și ce e firesc? Când joci și când te afli înafara jocului? Și, în general, ce se ascunde în spatele „acestui văl pictat numit viață”?

Mircea Liviu Goga, prefața „Clovnul”

  • Cufărul asceților, de Ofelia Martin, surprinde povestea de dragoste dintre doi oameni din medii diferite, cu educații diferite, unul visând iubirea umană, celălalt aspirând spre iubirea divină. Vor sfârși ei prin a fi împreună? Cât de lungă va fi așteptarea? – acestea și nu numai acestea, sunt întrebări la care veți alfa/nu veți afla răspuns parcurgând nuvela pe care v-o supunem atenției prin acest volum.
  • Citind Valea Babei, povestirea ce dă titlul volumului, te poți gândi cu ușurință la întâmplările cu iz supranatural de care – posibil – chiar tu ai avut parte. „Toate la timpul lor” te va face să te gândești la schimbările din viața ta, perioadele în care poate chiar a fost nevoie să te reinventezi pentru a merge mai departe, în vreme ce „Accidentul” te va face să îți amintești de întrebarea la care, suntem siguri, i-ai căutat la rândul tău răspuns: ce-i unește, dar mai ales ce-i desparte pe oameni?

duplex „Valea babei – Cufărul asceților”

  • Țăranul interimar ne-o dezvăluie pe Simone Györfi, ca fiind o fină observatoare a problematicilor sociale. În peisajul idilic al satului românesc dramele vieții de zi cu zi sunt prezentate cu realism izbitor, oarecum șocant. Drama personajelor sale poate fi drama fiecăruia dintre noi.
  • Pornind de la povestirea care dă numele volumului Dârzarta Bârza, a autorului Györfi-Deák György, nu putem să nu fugim cu gândul la absurdul scrierilor lui Kafka. Dar, ca și în cazul acestuia și la Györfi-Deák György, absurdul nu are legătură cu scrierea în sine, ci mai degrabă cu situațiile și faptele prezentate, care sunt folosite ca pretext și parabolă pentru lucruri cu adevărat importante din viață.

Cristian Dumitru, Editura Cristian PlusArt

 

Biroul de Presă al Bibliotecii Județene  Alexandru și Aristia Aman”