Sorana Cârstea, în sferturi la Indian Wells

0
544

Sorana Cîrstea, numărul 83 mondial, s-a calificat în sferturi la Indian Wells, după ce a învins-o pe Caroline Garcia, din Franţa, locul 5 WTA, scor 6-4, 4-6, 7-5, după două ore şi 23 de minute de joc.  În sferturi, Cîrstea va evolua împotriva liderului mondial, Iga Swiatek, care a trecut de britanica Emma Răducanu, locul 77 WTA. Sorana şi Swiatek s-au mai întâlnit o singură dată, în 2022 la Australian Open, când poloneza s-a impus în trei seturi, dar după un meci în care românca a avut iniţiativa şi a avut şanse de a câştiga. Practic, Swiatek întâlneşte a treia româncă la rând la Indian Wells, după Emma Răducanu şi Bianca Andreescu.

“Am început să mă pregătesc cu Thomas Johansson în presezon şi am simţit că joc bine, chiar dacă rezultatele nu au fost cele pe care mi le-am dorit în ianuarie şi februarie. E un antrenor extraordinar şi cred că îi datorez forma bună lui. Nu am mai învins-o pe Caro înainte, astfel că ştiam că va fi un meci greu. Este o jucătoare foarte agresivă. Ştiam că este greu împotriva ei. Sunt fericită că am câştigat şi categoric victoria înseamnă mult pentru mine. Este impresionant să am o asemenea susţinere atât de departe de casă. Au fost alături de mine din tot sufletul şi le mulţumesc pentru asta. Le mulţumesc rormânilor, care au fost senzaţionali în seara asta. Şi ei au câştigat. Încă îmi amintesc acel meci cu Iga, de la Australian Open. A fost o partidă incredibilă şi de obicei nu spun aşa ceva despre o confruntare pe care o pierd. De atunci, Iga a decolat în circuit, a jucat incredibil, a fost dominantă. E o jucătoare completă, se mişcă excelent, nu are momente de cădere în meciuri, e foarte constantă. E foarte greu să găseşti vreo slăbiciune în jocul ei, dar cel mai mult mă impresionează modul în care se deplasează în teren. E cea mai bună de departe la acest capitol. Îmi place de Iga, e o sportivă foarte dulce, e un exemplu pentru noi toţi”, a spus Sorana Cârstea, la finalul partidei cu Caroline Garcia.