În 2022, creştere a numărului de cazuri , de natură contravenţională sau penală, înregistrate de Poliţia Transporturi

0
385

În anul 2022, polițiștii de la transporturi au acționat pentru menținerea ordinii și liniștii publice în stațiile de cale ferată, trenurile de călători, porturi și aeroporturi, precum și pentru prevenirea și combaterea activităților ilicite în domeniul transporturilor feroviare, navale și aeriene. S-a înregistrat o creştere, cu 8,1%, comparativ cu 2021, a faptelor ,de natură contravenţională sau penală, constatate.

În acest domeniu, în anul 2022, au fost sesizate 4.798 de fapte, în creștere față de anul 2021 cu +8,1%, dar sub valoarea înregistrată în anul 2019, respectiv -1,9%. Astfel, în anul 2022, polițiștii au desfășurat 74.845 de activități de patrulare în trenuri, îndeosebi pe rutele feroviare cu trafic intens și 1.646 de patrulări cu mijloacele de mobilitate navală. De asemenea, polițiștii au efectuat 59 de acțiuni pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor la regimul navigației, 433 de acțiuni și controale în domeniul transporturilor aeriene, 223 de acțiuni pe linia verificării respectării legalității desfășurării transporturilor rutiere în regim „TAXI” sau „de închiriere”, 120 de acțiuni pe linia prevenirii furturilor din bagajele de cală, 334 de acțiuni pentru menținerea ordinii și siguranței publice în stații de cale ferată și în trenurile de călători și 516 acțiuni pentru prevenirea furturilor de la călători. Totodată, au fost efectuate 192 de acțiuni privind combaterea faptelor cu violență,  670 de acțiuni pentru prevenirea accidentelor la trecerile la nivel cu C.F., 378 de acțiuni pentru prevenirea și combaterea furturilor de la infrastructura de transport feroviar și 167 de acțiuni pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale. Prin acțiunile preventive și de investigare, polițiștii au reușit menținerea ordinii și siguranței publice în domeniul transporturilor.