Grădiniţa cu Program Prelungit “Piticot”, din Craiova, a obţinut acreditare Erasmus +, pe domeniul educaţie şcolară, pentru perioada 2023-2027. Unitatea de învăţământ are ca scop alinierea la dezideratele Strategiei naționale pentru dezvoltare durabilă 2030- educație de calitate. Pentru a atinge aceste obiective , s-a propus un Plan Erasmus, elaborat în acord cu Planul de Dezvoltare Instituțională și cu nevoile de creștere a calității actului educațional în vederea creșterii stării de bine și a rezultatelor beneficiarilor direcți ai educației.
Este un adevărat succes pentru instituţia de învăţământ craioveană. “Am considerat că participarea la proiectele Erasmus+ vor aduce plus valoare activității cadrelor didactice, acestea fiind motivate și motivând preșcolarii și părinții pentru a participa activ la viața școlară. Am considerat că aderarea grădiniței la o rețea de unități școlare europene poate facilita crearea unui profil european al cadrului didactic astfel încât să ofere o educație de calitate preșcolarilor noștri. Dorind să aducem plus valoare activității noastre am aplicat, începând cu anul 2021, pentru Proiecte de mobilități în domeniul educaţiei școlare și am obținut finanțare pentru două astfel de proiecte:
- SMART 2021-1-RO01-KA122-SCH-000014593, proiect care s-a finalizat la 31.01.2023 în cadrul căruia cadrele didactice au avut oportunitatea de a-și perfecționa abilitățile digitale , dar și de integrare în activitatea lor a metodelor non-formale care să faciliteze accesul la educație pentru copii din categorii vulnerabile. Acest proiect ne-a facilitat dobândirea de noi competențe, dar și oportunitatea de a interacționa cu organizații internaționale și naționale și specialiști în educație respectiv furnizori de cursuri de formare, reprezentanți ai instituțiilor de învățământ europene, reprezentanții agenției naționale care ne-au oferit informații și consiliere esențiale în implementarea proiectului finanț Aplicarea metodelor și tehnicilor de lucru dobândite ca urmare a participării la mobilitățile proiectului au stat la baza conceperii și publicării Ghidului de bune practici-SMART.
- ECO 2022-1-RO01-KA122-SCH-000074127, proiect în derulare, în cadrul căruia 3 cadre didactice vor participa la activități de job shadowingla o grădiniță din Suedia,astfel încât vor beneficia de accesul la exemple de bune practici ale instituțiilor de învățământ europene în derularea activităților și amenajarea spațiul exterior pentru învățare și alte 3 cadre didactice vor merge la cursuri de formare privind Educația outdoor. Apreciind impactul pe care îl au proiectele Erasmus+ asupra activității noastre, ne-am mobilizat și am depus candidatura pentru acreditare la apelul din 19 octombrie 2022, astfel, Grădinița cu program prelungit Piticot Craiovaa obținut acreditarea Erasmus+ pe domeniul educație școlară, pentru perioada 2023-2027, ca urmare a aprobării proiectului 2022-1-RO01-KA120-SCH-000105837″, a precizat prof. Niculeanu Florentina, director la “Piticot” şi coordonator de proiect .
- Ce înseamnă acreditarea Erasmus +
Cei de la “Piticot” au desfăşurat mai multe activităţi pentru obţinerea titlului de acum. Acreditarea Erasmus+ reprezintă instrumentul prin care organizațiile și instituțiile pot participa într-un mod continuu în cadrul programului Erasmus+ 2021-2027, oferindu-le anual acces simplificat la finanțare în cadrul Acțiunii-cheie 1, proiecte de mobilitate. Acordarea acreditării Erasmus confirmă faptul că organizația aplicantă este capabilă să implementeze un plan de dezvoltare strategică pe termen mediu sau lung. Pentru aceasta, organizația candidată elaborează un plan de punere în aplicare a unor activități de mobilitate de înaltă calitate, denumit Plan Erasmus, ca parte a unui efort organizațional mai amplu de a-și gândi strategic dezvoltarea.https://www.erasmusplus.ro/acreditarea-erasmus. Obiectivele proiectului 2022-1-RO01-KA120-SCH-000105837 vizează:
– Dezvoltarea de practici educaționale inclusive care să faciliteze accesul copiilor din grupuri vulnerabile la educație de calitate
- Creșterea competențelor cadrelor didactice de utilizare a educației nonformale pentru dezvoltare durabilă, care să faciliteze dezvoltarea abilităților de viață ale copiilor
- Dezvoltarea competențelor de management, comunicare și colaborare interculturală în cadrul proiectelor eTwinning/Erasmus
“Participarea la programul ERASMUS+, prin obținerea acreditării, duce la îmbunătățirea competențelor profesorilor, prin mobilități transnaționale și job shadowing, privind utilizarea metodelor și instrumentelor specifice educației non-formale, activității outdoor, educației ecologice și aplicarea acestora pentru a facilita accesul la educație pentru toți copiii, indiferent de gen, dizabilitate, mediu sociocultural din care fac parte, inclusiv prin provocarea unor schimbări în unitatea de învățământ care să contribuie la creșterea stării de bine a beneficiarilor la educație, la creșterea participării la viața școlară și a rezultatelor școlare promovând incluziunea, diveristatea și educația pentru dezvoltare durabilă “, a mai menţionat Florentina Niculeanu.