În jur de 13.000 de cărți funciare sunt eliberate gratuit, începând de astăzi, 10 februarie 2023, pentru proprietarii imobilelor din nouă unități administrativ-teritoriale (UAT) din județul Dolj, prin Programul național de cadastru și carte funciară (PNCCF). Lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților au fost finanțate atât din veniturile proprii ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), prin Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Dolj, cât și din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020 (POR).
Cele 12.945 de noi cărți funciare au fost deschise pentru orașul Dăbuleni – 233 de imobile și comunele Botoșești Paia – 738 de imobile, Carpen – 855 de imobile, Ciupercenii Noi – 1.617 de imobile, Dobrești – 1.140 de imobile, Giurgița – 7.500 de imobile, Scăești – 221 de imobile, Seaca de Câmp – 504 de imobile și Șimnicu de Sus – 137 de imobile. Lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților au vizat o suprafață totală de 8.585,2255 de hectare și au fost finanțate din veniturile proprii ale ANCPI, dar și din fonduri europene (comuna Giurgița).
Noile cărți funciare au fost predate primarilor celor nouă UAT-uri de către directorul OCPI Dolj, Alin Victor Dumitrescu. „Realizarea cadastrului este un pas important spre dezvoltare, atât la nivel național, local, cât și individual. După cum știți, pentru a vinde sau a cumpăra un imobil, pentru a face un credit ipotecar sau pentru a accesa fonduri europene, primul pas este înregistrarea proprietății în evidențele de cadastru și carte funciară, iar prin programul derulat noi o realizăm gratuit pentru cetățeni. Până la această dată, în județul Dolj, au fost eliberate gratuit un număr total de 368.484 de cărți funciare, ceea ce ne situează pe un loc fruntaș în ierarhia națională”, a precizat Alin Victor DUMITRESCU, directorul OCPI Dolj.
În prezent, din totalul de 111 de UAT-uri din județul Dolj, au fost cadastrate în proporție de sută la sută opt unități administrativ-teritoriale: Coțofenii din Dos, Drănic, Goicea, Mischii, Brădești, Pielești, Dioști, Giurgița. Pentru ultimele patru comune, finanțarea a fost asigurată din fonduri europene, prin POR 2014 – 2020. În alte 97 de localități se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în cadrul PNCCF, atât la nivel de UAT, cât și pe sectoare cadastrale.