În 2022, Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj a aplicat sancţiuni contravenţionale a căror cuantum a fost de aproximativ patru milioane de lei

0
473

 

Anul trecut , Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj a efectuat, pe linia de competenţă, activităţi multiple de verificare şi control. ITM Dolj şi-a prezentat bilanţul, iar, din datele oficiale, la nivelul teritoriului, nu s-au semnalat situaţii deosebite, totul fiind în parametrii normali.  În anul 2022 , la nivelul județului Dolj, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj au efectuat 2.799 acțiuni de control la agenţii economici din judeţul Dolj, în urma cărora au fost aplicate 1.116  sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor aplicate fiind de aproximativ patru milioane de lei.

Activitatea a fost intensă, iar rezultatele au post pe măsură,  pe care le şi prezentăm, conform datelor prezentate de reprezentanţii instituţiei. “Sunt convins că inspectorii noştri şi-au făcut datoria, chiar rezultatele obţinute dovedesc acest lucru. Suntem foarte bine poziţionaţi, la nivel naţional, pe ceea ce înseamnă activitatea desfăşurată de noi. Dar, cel mai bine,  se observă în statistică, rapoartele fiind elocvente”, a precizat Cătălin Mohora, inspector – şef al ITM Dolj.

Statistica nu minte

Datele oficiale sunt “bătute în cuie”, nu au loc de interpretări, astfel că le prezentăm.

    În domeniul relaţiilor de muncă

   Inspectorii de muncă din cadrul Serviciului Control Relaţii de Muncă si Serviciului Control Muncă Nedeclarată au efectuat  1.604 de controale, in urma carora au fost constatate 1.181 deficiente, fiind aplicate 343 sancțiuni contravenționale, din care  193 amenzi acordate angajatorilor, în valoare de 2.387.000 lei si  267 avertismente .

   Principalele deficienţe constatate în domeniul relațiilor de muncă:

– 68 de persoane ce desfășurau activitate fără forme legale de angajare;

– nerespectarea prevederilor referitoare la repausul saptamanal;

– nerespectarea prevederilor referitoare la munca suplimentara;

– nerespectarea prevederilor referitoare la munca de noapte;

– nerespectarea prevederilor referitoare la evidenta orelor de munca prestate zilnic de fiecare salariat cu evidentierea orei de incepere si a celei de sfarsit a programului de lucru;

-nerespectarea prevederilor art.16, alin.(1) din Codul Muncii privind intocmirea contractelor de munca in forma scrisa;

– primirea la munca a unuia sau a mai multor persoane in perioada in care contractual de munca este suspendat;

– primirea la munca a unuia sau a mai multor salariati cu depasirea duratei timpului de munca stabilita in cadrul contractelor cu timp partial.

 În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

Inspectorii de muncă din cadrul Serviciului Control Sănătate şi Securitate în Muncă  au efectuat 1.195  acțiuni de control la agenti economici din judetul Dolj, fiind constatate 911 neconformitati, în urma cărora au aplicat 773 de sancțiuni contravenționale, din care 170 amenzi în valoare totală  de 1.136.500 lei si 603 avertismente.

Principalele deficienţe constatate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă:

– echipamente de munca neconforme;

– schele neconforme;

– lipsa sprijinire maluri sapaturi;

– neacordare sau nepurtare echipament individual de protectie;

– lipsa semnalizare de securitate la locurile de munca;

– instructaj SSM defectuos;

– lipsa control medical la angajare sau periodic.

“În anul 2022, au fost comunicate, la ITM Dolj,  246 de evenimente produse pe raza județului Dolj. Dintre acestea, 93 au îndeplinit condițiile legale pentru a fi cercetate, rezultând 69 accidente de muncă (din care 6 mortale) și 24 accidente în afara muncii (din care 10 mortale patologice). În urma cercetării evenimentelor mai sus menționate, s-au constatat deficiențe de care s-a făcut vinovat angajatorul în 30 de cazuri, fiind aplicate amenzi contravenționale în cuantum de 170 mii lei, iar, in trei situatii, I.T.M. Dolj a făcut propunere pentru continuarea cercetărilor sub aspect penal. Pe parcursul anului 2022, au fost adresate Inspectoratului Teritorial de Munca Dolj un număr  de  819 petiţii, în care sunt sesizate încălcări  ale legislaţei de către angajatori , atât în  domeniul relaţiilor de muncă , cât şi în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Principalele aspecte sesizate sunt:

–  neacordarea drepturilor salariale pentru perioada lucrată;

–  neeliberarea de angajator a documentelor (copie CIM, adeverințe, etc)

– neacordarea concediului de odihnă cuvenit, sau necompensarea in bani a zilelor de

concediu de odihnă neefectuat;

– muncă fără forme legale, nerespectarea repausului săptămânal;

– incalcare norme SSM, etc.

În toate cazurile s-au dispus măsuri de remediere a deficiențelor constatate. Vom continua aceste controale şi, acolo unde este cazul, vom proceda la respectarea legii”, a mai spus Cătălin Mohora.