Sprijin pentru copiii cu CES

0
466
 Conform prevederilor noii Legi a Educaţiei, promovate de ministrul Ligia Deca, dar care nu a fost pusă în dezbatere publică, toți copiii cu cerinţe educaţionale speciale (CES), inclusiv cei cu dizabilităţi, din școlile de masă sau speciale, de stat şi particulare vor putea beneficia vouchere educaţionale în cuantum fix sau de asistenţă socială completă, adică alocația de hrană și cazarmamentul, de care beneficiază în prezent, conform legilor în vigoare, după cum precizează sursele Edupedu.ro.
Copiii cu CES (cerințe educaționale speciale) beneficiază de alocația zilnică de hrană și de cea pentru rechizite școlare, cazarmament, îmbrăcăminte și încălțăminte, potrivit Hotărârii de guvern nr. 564 din 2017. Conform Edupedu.ro, Ministerul Educației a precizat care sunt drepturile financiare ale copiilor cu CES, sursele de finanțare și cuantumul stabilite prin lege pentru acest an școlar. Astfel, potrivit articolului 67, „antepreşcolarii/preşcolarii/ elevii cu cerinţe educaţionale speciale, inclusiv cei cu dizabilităţi, şcolarizaţi în unităţile de învăţământ de masă sau în unităţi de învăţământ special, de stat şi particulare, inclusiv cei şcolarizaţi în alt judeţ decât cel de domiciliu, beneficiază de una dintre următoarele forme de sprijin:

a) de vouchere educaţionale în cuantum fix, pentru servicii de sprijin, intervenţii psihopedagogice şi materiale suport;

b) de asistenţă socială completă, constând în asigurarea alocaţiei zilnice de hrană, a rechizitelor şcolare, a cazarmamentului, a îmbrăcămintei şi a încălţămintei, în cuantum egal cu cel pentru copiii aflaţi în sistemul de protecţie a copilului, precum şi de găzduire gratuită în internate sau în centrele de asistare pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale, inclusiv cei cu dizabilităţi, din cadrul direcţiilor generale judeţene/direcţia municipiului Bucureşti de asistenţă socială şi protecţia copilului.

Procedura de acordare a voucherelor educaţionale pentru servicii de sprijin, intervenţii psihoepdagogice şi materiale de suport se aprobă prin hotărâre de Guvern, iniţiată de Ministerul Educaţiei”.