Modulul 3 de învăţământ, care a început astăzi, este diferit de la un judeţ la altul. Elevii din Dolj vor intra în vacanţă în perioada 20 – 24 februarie

0
1043
De astăzi, s-au reluat orele în învăţământul preuniversitar. Este vorba despre modulul 3 de cursuri, potrivit calendarului anului școlar 2022-2023, stabilit de Ministerul Educației, prin Ordinul 3.505 din aprilie 2022. Acesta are o durată diferită în fiecare județ, perioada fiind decisă de Inspectoratele Şcolare încă de anul trecut. Modulul  debutează cu mai multe recomandări sanitare din partea autorităților, legate de răspândirea cazurilor de gripă. Ministerul Educației a transmis o informare tuturor școlilor cu obligațiile pe care le au după vacanța de iarnă.

FOTO: edu.ro

Din calendarul școlar 2022-2023 , elevii și profesorii au trecut, până în acest moment, prin  primele două module și primele două vacanțe. Acest al treilea modul este fragmentat și el, chiar dacă este destul de scurt. Există o „punte” de zile libere făcută de Guvern recent, zilele de 23-24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor) fiind legate  de weekend-ul 21-22 ianuarie. Orele pierdute se pot recupera până la sfârşitul anului şcolar. Cel mai scurt modul 3 îl au copiii de grădiniță, elevii și profesorii din Ilfov și Suceava, care au „vacanță de schi” între 6 și 10 februarie – modulul 3 fiind astfel de doar 5 săptămâni. Județele Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Călărași, Cluj, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Teleorman și Prahova au ales „vacanța de schi” între zilele de 13 și 17 februarie 2023, așa că pentru elevii de aici Modului 3 are şase saptămâni. Cei mai mulți elevi vor avea vacanță după 7 săptămâni de cursuri, adică în perioada 20-24 februarie – este vorba despre cei din 29 de județe: Alba, Arad, Bacău, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dolj, Galați, Giurgiu, Harghita, Ialomița, Iași, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, după cum arată situaţia prezentată de Edupedu.ro.

Activităţile următoare, conform calendarului
  • Modulul 3 – cursuri: de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz;
    • vacanță: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 6—26 februarie 2023;
  • Modulul 4 – cursuri: de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până joi, 6 aprilie 2023;
    • vacanță: de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023;
  • Modulul 5 – cursuri: de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023;
    • vacanță: de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023.

În Modulul 4 școlile deja pot programa programul național „Școala altfel” și programul „Săptămâna verde” – ambele se desfășoară în perioada 27 februarie— 16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Derularea celor două programe nu se planifică în același interval de cursuri (modul de învățare), potrivit ordinului de ministru citat.

Evaluările naționale de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a au loc în luna mai
  1. Evaluarea competenţelor fundamentale la finalul clasei a II-a – EN II:
    Scris – Limba română – 9 mai 2023
    Scris – Limba maternă – 9 mai 2023
    Citit – Limba română – 10 mai 2023
    Citit – Limba maternă – 10 mai 2023
    Matematică – 11 mai 2023
    Scris-Citit – Limba română pentru minorităţile naţionale – 12 mai 2023
  2. Evaluarea competenţelor fundamentale dobândite în ciclul primar la finalul clasei a IV-a – EN IV:
    Limba română – 16 mai 2023
    Matematică – 17 mai 2023
    Limba maternă – 18 mai 2023
  3. Evaluarea elevilor la finalul clasei a VI-a – EN VI:
    Limbă şi comunicare – 24 mai 2023
    Matematică şi Ştiinţe ale naturii – 25 mai 2023