Man City profită de degringolada lui Chelsea

0
352

Fără a impresiona, Manchester City a câştigat derby-ul din deplasare cu Chelsea, scor 1-0, din etapa a 19-a din Premier League, “cetăţenii” lui Guardiola fiind acum la 5 puncte de liderul Arsenal. Ambele formaţii au avut câte o bară, înainte ca jucătorii introduşi în repriza secundă, Grealish şi Mahrez, să combine pentru reuşita algerianului (min 63). Chelsea este pe locul 10 şi îşi continuă degringolada, provocată şi de lista lungă de indisponibilităţi, pe care s-au trecut şi Sterling şi Pulisic, accidentaţi în debutul partidei cu City.

Man City şi Chelsea se întâlnesc şi duminică, de la ora 18.30, în turul 3 al Cupei Angliei, de această dată pe Etihad.