Aglomeraţie, ieri, la frontierele României

0
280

Ieri, prin punctele de fro­ntieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 212.300 de persoane, cetățeni români și străini, dintre care 130.000 de persoane doar pe sensul de ieșire, și peste 52.200 de mijloace de transport, pe ambele sensuri.

Pe sensul de intrare în România, au fost 82.237 de persoane, dintre care 9.273 de cetăţeni ucraineni. Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 04.01.2023, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 3.241.104 cetăţeni ucraineni.
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:
  • 35 de fapte ilegale (18 infracţiuni şi 17 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • bunuri ridicate în vedere confiscării, în valoare de aproximativ 344.800 lei;
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 10.300 lei;
  • nu s-a permis intrarea în ţară a 18 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 48 cetăţeni români din diferite motive legale.
    Informații privind situația punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.