Din Dolj, un singur elev beneficiar al bursei de merit “Olimpic internaţional”: Ilias Daladimos, la Olimpiada Elenismului

0
364

Ministerul Educației a publicat lista nominală cu cei 164 de elevi olimpici care, în anul școlar trecut, au obținut medalii sau mențiuni la competițiile internaționale. Conform  ultimului  Ordin de Ministru, prin  care se reglementează sumele corespunzătoare premiilor obținute, premiaţii vor primi o bursă de merit ” Olimpic internațional”,  în valoare de 638 de lei (mențiune), până la 2.550 de lei (medalie de aur). Judeţul Dolj se mândreşte cu o astfel de distincţie, singura din teritoriu.   Este vorba de elevul Ilias Daladimos, clasa a VII-a la Şcoala Gimnazială „Sfântul Gheorghe” din Craiova, care a obţinut premiul al II-lea pentru România, la Olimpiada Elenismului (Limba neogreacă).

FOTO: Ilias şi Xantula Giuvanidis

Ilias Daladimos a obţinut premiul la Olimpiada Internaţională a Elinismului , fiind, pentru el, prima  performanţă internaţională. A reuşit acest lucru după ce a studiat trei ani Limba neogreacă. Pentru el,  a fost vorba de o disciplină opţională la şcoală,  studiind-o  cu prof. Xantula Giuvanidis. “Nu este întâmplătoare alegerea sa. Ilias ne-a spus că  este,  la origini , grec, fiind născut în Grecia , unde a şi locuit 3-4 ani,  tatăl său fiind grec. Pentru a face însă, performanţă, elevul a spus că a avut nevoie de multă pregătire pe parte de gramatică. Ne mândrim cu ceea ce a  realizat”, a precizat Xantula Giuvanidis. Ilias a fost foarte concis în declaraţii: “Sunt fericit pentru ceea ce am realizat şi, cu bursa obţinută, îmi voi desăvârşi pregătirea. Îi mulţumesc doamnei profesoare, pentru ceea ce m-a învăţat” . Olimpiada Internațională a Elenismului din acest an s-a desfășurat, în perioada 8-11 septembrie, sub egida Ministerului Afacerilor Externe Elen – Secretariatul General al Diasporei Greceşti şi al Diplomaţiei Publice şi a reunit elevi din 13 țări: Albania, Cipru, Egipt, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Moldova, Polonia, România, Serbia, Turcia şi Ungaria. Olimpiada a constat într-o probă scrisă care a durat trei ore. Ilias se înscrie în rândul celor 164 de elevi din România care au fost premii la Olimpiadele Internaţionale şi va primi bursă de merit olimpic de la Ministerul Educaţiei. Bursele se acordă prin Ordinul 6.429/ 2022,  care prevede noile sume pentru bursele de merit de olimpic internațional. Astfel, pentru medalie de aur sau premiul I, un elev primeşte bursă de 2.550 de lei, pentru medalie de argint sau premiul al II-lea, bursa este de 1.913 lei, iar pentru medalie de bronz sau premiul al III-lea se acordă bursă de 1.275 de lei şi pentru menţiune se acordă o bursă de 638 de lei.