Comisia Europeană: Ungaria s-ar putea vedea cu 13 miliarde euro îngheţate

0
1069

Executivul european consideră insuficiente măsurile luate de Budapesta contra corupţiei. Statele membre urmează să se pronunţe până la 19 decembrie a.c. dar propunerea CE trebuie aprobată cu majoritate calificată, 15 din 17. Comisia Europeană a recomandat miercuri 30 noiembrie îngheţarea a 7,5 miliarde euro fonduri de coeziune şi 5,8 miliarde din planul de relansare destinat Ungariei. O procedură de condiţionalitate destinată protejării bugetului european de atentate la statul de drept a fost lansată în aprilie. Decizia este o premieră pentru UE şi a fost luată din cauza iregularităţilor sistematice în materie de urmărire judiciară şi luptă contra corupţiei. Deşi o serie de reforme au fost întreprinse sau sunt în curs de materializare, Ungaria nu a reuşit să pună în aplicare în mod adecvat aspectele centrale ale celor 17 măsuri de remediere necesare, convenite în cadrul mecanismului general de condiţionalitate, aşa cum se angajase. Acestea se referă în special la eficacitatea autorităţii de integritate nou înfiinţate şi la procedura de control judiciar a deciziilor de urmărire penală, se arată în comunicatul Comisiei. Aceasta critică de mai mult timp corupţia extinsă în Ungaria. Într-un raport din iulie a.c., Bruxelles-ul vorbea de un mediu în care riscurile clientelismului, favoritismului şi nepotismului în administraţia publică la nivel înalt nu sunt eliminate.