Ford Pro prezintă astăzi pickup-ul Ranger Platinum cu specificații ultra-înalte

0
437

 Noul Ranger Platinum se alătură familiei celui mai bine vândut pick-up din Europa și devine vârf de gamă. Detaliile și finisajele exterioare exclusive aduc un plus designul deja plin de caracter al Ranger-ului, acesta fiind completat de un interior elegant și modern, cu scaune îmbrăcate în tapițerie din piele. Puternicul motor Ford V6 turbodiesel de 3,0 litri, care dezvoltă 240 CP, este special conceput pentru rafinament, permite performanțele ridicate obținute fără efort și o funcționare silențioasă la viteze de croazieră. Cuplu excepțional este perfect pentru sarcinile grele, precum remorcarea de până la 3.500 kg.

Listele europene de comenzi pentru Ranger Platinum sunt deja deschise. Producția noului model este programată să înceapă în martie 2023, iar primele livrări pentru clienți sunt programate la sfârșitul primăverii. „Ford Ranger a stabilit standardul pentru performanță și versatilitate în segmentul pickup-urilor, iar acum stabilește standardul pentru lux. Remarcabila versiune Platinum se va potrivi clienților care apreciază nivelul de confort și tehnologie de la automobilele de ultimă generație, dar care se bazează pe duritatea și productivitatea care fac din Ranger un lider constant al vânzărilor în Europa”, a declarat Hans Schep, director general Ford Pro în Europa.

Ford Pro oferă o versiune de lux pentru noul Ranger

Ranger Platinum este disponibil exclusiv în varianta cu cinci locuri, cabină dublă și este propulsat de motorul turbodiesel V6 de 3,0 litri de la Ford – prezent și în SUV-urile de lux și la pickup-ul F-150 din America de Nord. Acesta dezvoltă 240 CP și o valoare de cuplu maxim de 600 Nm. Puterea este livrată prin intermediul noului sistem de tracțiune integrală controlat electronic al lui Ranger, cuplat la o transmisie automată Ford cu 10 trepte, cu funcționare adaptivă și suporturi reproiectate pentru a reduce zgomotul și vibrațiile. Liniile exteriorului se bazează pe stilul muscular și funcțional al familiei Ranger, dar aduce un plus de eleganță. Noul model este poziționat în gamă deasupra lui Wildtrak – care a reprezentat 60% din vânzările de Ranger în Europa.

“Consola high-tech este definită de ecrane duble de 12 inchi – un instrumentar digital care înlocuiește instrumentele tradiționale din fața șoferului, alături de un ecran tactil cu orientare portret care controlează puternicul sistem multimedia SYNC 4A de la Ford.  Ranger Platinum are, de asemenea, un sistem audio B&O cu opt difuzoare  și posibilitatea de a încărca wireless telefonul mobil.  Conectivitatea avansată este furnizată de un modem FordPass Connect oferit standard. Acesta permite ca un număr mare de module să poată fi actualizate prin intermediul Ford Power-Up, rolul fiind de a îmbunătăți vehiculul în timp și de a adăuga funcții noi. În plus față de sistemele avansate de asistență pentru șofer de pe Ranger Wildtrak, versiunea Platinum include Active Park Assist cu Park Out Assist,  Blind Spot Information System cu Cross-Traffic Alert și Trailer Coverage, Lane Change Warning&Aid și o cameră de 360 de grade ca echipament standard”, se precizează într-un comunicat de presă al companiei Ford.