Nemţii şi-au făcut hara-kiri: 1-2 cu Japonia

0
517

Eliminată în grupe la Mondialul din 2018, după eşecul survenit în prelungiri, cu Coreea de Sud, Germania a început turneul din Qatar cu o altă înfrângere în faţa unei echipe din Asia. Deşi în prima repriză au dominat net, au avut posesie covârşitoare şi multe ocazii, dar au marcat numai o dată în poarta Japoniei, din penalty-ul obţinut de Raum şi transformat de Gundogan, nemţii n-au menţinut ritmul după pauză. Niponii i-au adus de pe bancă pe Minamino, fostul atacant al lui Liverpool, acum la Monaco, şi pe Tomiyasu, de la Arsenal, iar în ultimul sfert de oră au dat lovitura. Au marcat doi jucători care evoluează în Bundesliga, campionat ticsit cu fotbalişti din Ţara Soarelui Răsare, şi astfel s-a produs a doua mare surpriză de la Mondial, în stilul în care şi saudiţii i-au învins pe Messi & co. Eliminată dramatic acum 4 ani de Belgia, după ce a avut 2-0, Japonia are nevoie de un succes cu Costa Rica pentru a ajunge din nou în optimi.

Germania – Japonia 1-2

Au marcat: Gundogan 33 – pen. / Doan 75, Asano 83.

Germania: Neuer – Sule, Rudiger, Schlotterbeck, Raum – Kimmich, Gundogan (’67, Goretzka) – Gnabry (’90, Moukoko), Muller (’67, Hofmann), Musiala (’79, Gotze) – Havertz (’79, Fullkrug). Selecţioner: H. Flick.

Japonia: Gonda – Sakai (’74, Minamino), Itakura, Yoshida, Nagatomo (’57, Mitoma) – Endo, Tanaka (’71, Doan) – Ito, Kamada, Kubo (’46, Tomiyasu) – Maeda (’57, Asano). Selecţioner: H. Moriyasu.
Foto: flashscore.ro