Parlamentul European a adoptat o nouă lege pentru a proteja mai eficient infrastructura esențială a Uniunii

0
260

Cu 595 voturi pentru, 17 împotrivă și 24 abțineri, deputații europeni au confirmat acordul încheiat cu Consiliul referitor la consolidarea protecției infrastructurilor critice în UE. Noile reguli vor armoniza definiția „infrastructurii critice”, astfel încât să fie coerentă între țările Uniunii.

Un cadru de aplicare mai larg: unsprezece sectoare importante

Legislația vizează următoarele sectoare: energia, transporturile, sectorul bancar, infrastructura piețelor financiare, infrastructura digitala, apa potabilă și apele uzate, alimentele (producție, prelucrare și distribuție), sănătatea, administrația publică și spațiul cosmic. Ea înăsprește cerințele legate de evaluarea riscurilor și cerințele de raportare pentru actorii considerați esențiali.

Potrivit noilor norme, țările Uniunii vor trebui să adopte strategii naționale de reziliență, iar comunicațiile transfrontaliere vor trebui efectuate prin puncte unice de contact desemnate în fiecare țară a UE. În același timp, trebuie evitată dubla raportare în cazul suprapunerilor acestei legi cu alte inițiative, pentru ca actorii esențiali să nu se confrunte cu sarcini administrative nenecesare. Pentru a asigura transparența, actorii esențiali vor trebui să informeze autoritățile naționale despre orice incidente sau perturbări, iar autoritățile vor trebui să informeze populația atunci când acest lucru este de interes public.

Raportorul Michal Šimečka (Renew, Slovacia) a declarat următoarele după votare: „Pentru a crea o Europă care protejează, trebuie, de asemenea, să întărim reziliența colectivă a sistemelor critice care stau la baza modului nostru de viață. Cu 11 sectoare cruciale acoperite, această legislație va răspunde atât provocărilor crizei climatice, cât și apariției tot mai accentuate a sabotajului în Uniunea Europeană din cauza războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Infrastructura critică a UE trebuie reziste în fața acestor amenințări.”