Săptămână plină de proiecte educaţionale la Liceul Teoretic “Tudor Arghezi” din Craiova

0
985

 A fost o săptămână plină (14 – 18 noiembrie), pentru elevii şi cadrele didactice ale Liceului Teoretic “Tudor Arghezi ” din Craiova. În această perioadă, s-au desfăşurat mai multe activităţi, în cadrul unor programe educaţionale, desfăşurate la nivel naţional, privind pericolul consumului de droguri , al tutunului şi al alcoolului, precum şi al urmăririi comportamentului socio-emoţional al elevilor.

În săptămâna 14 – 18 noiembrie 2022, 232 de elevi ai Liceului Teoretic “Tudor Arghezi” din Craiova au participat la activități derulate în cadrul campaniei”FII LIBER!”, implementată la nivel naţional și având ca obiectiv creșterea nivelului de informare, sensibilizare și conștientizare cu privire la efectele medico-psiho-sociale ale consumului de substanțe noi psihoactive, precum și dezvoltarea unor atitudini și practici de viață sănătoasă. Elevii de la învățământul primar au participat la activități centrate pe influența grupului de prieteni și însușirea unui stil de viață sănătos. Cei de la clasele de gimnaziu și liceu au primit informații și au fost sensibilizați cu privire la efectele consumului de tutun,alcool și substanțe psihoactive, identificând și cauzele care pot determina consumul acestora.Activitățile s-au desfășurat sub coordonarea conducerii unității școlare și a următoarelor cadre didactice:Ilie Mariana, Ghiță Alina, Margoi Alina, Zaharia Loredana, Prodan Monica, Rogoz Luiza, Ionete Mihaela, Caravețeanu Claudia, Merișanu Geanina, Lungu Raluca, Avram Florența.

Proiect în parteneriat cu CPECA Dolj

În aceeaşi perioadă, au avut loc diseminări în cadrul Proiectului “Ignoranţa ucide vieţi. Uniţi împotriva drogurilor!”, desfăşurat în parteneriat cu Centrul de Prevenire , Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Dolj. “Proiectul face parte din Programul “Abilităţi pentru acţiune”, primind un sprijin important din partea CPECA Dolj. Tema a fost “Dezvoltarea socială” , cu lecţia “critică constructivă”, având ca scop afişarea de comportamente socio – emoţionale în rândul elevilor de liceu. Aceasta a fost realizată, în cadrul orelor de dirigenţie, la ea participând 25 de elevi din cls. a – IX-a D, diriginte prof. Simona Roşu. Aceiaşi copii au participat şi la lecţia “Să preţuim sănătatea”, din cadrul temei “Sănătatea şi prevenţia”. Participarea elevilor a fost constructivă “, a precizat prof. Camelia Roşca, director al Liceului Teoretic “Tudor Arghezi” din Craiova.