CM Qatar 2022: trei meciuri azi

0
393

Trei meciuri sunt programate astăzi, în a doua zi a Mondialului din Qatar. În grupa B, de la ora 15, se duelează Anglia şi Iran. Fotbaliștii englezi au anunţat că vor repeta gestul din Nations League și vor îngenunchea în startul meciului cu formația asiatică. Fundaşul lui City, Kyle Walker, este indisponibil pentru acest joc. Iranienii mizează pe starurile din avanposturi, în special pe Mehdi Taremi, de la FC Porto, unul dintre golgheterii la zi ai Champions League.

De la ora 18, în grupa A se dispută meciul Olanda – Senegal. Campioana Africii l-a pierdut pe Sadio Mane, operat chiar înainte de debutul competiţiei, dar sunt solizi în defensivă, cu portarul Mendy şi stoperul Koulibaly, ambii de la Chelsea. De partea cealaltă, starul Olandei, Depay, nu a mai evoluat din septembrie, iar Louis van Gaal a confirmat că nu se va putea baza pe el contra Senegalului. Batavii au destule variante ofensive, cu Gakpo, Xavi Simons, Bergwijn, Klaasen sau Berghuis.

Ultimul meci al zilei este de la ora 21, SUA – Ţara Galilor, tot în grupa B. Americanii propun la această ediţie vedete precum Pulisic (Chelsea), Dest (Milan), Reyna (Dortmund), McKennie (Juventus) sau Weah (Lille), în timp ce galezii mizează pe veteranii Bale, Allen şi Ramsey.