La Craiova, simpozion naţional dedicat consilierii în carieră a tinerilor

0
299

Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră din cadrul Universității din Craiova a organizat, vineri, 18 noiembrie 2022, conferința națională “Importanța consilierii în carieră în demersul de adaptare a tinerilor absolvenți la cerințele pieței muncii”. Dezvoltarea de programe și strategii viabile, privind rolul, scopul și efectele serviciilor de consiliere și orientare în carieră, a fost obiectivul general al acestei activități la care au participat specialiști din domeniul consilierii și orientării în carieră din instituțiile de învățământ superior din țară, reprezentanți ai învățământului universitar și preuniversitar doljean.
 Importanța serviciilor de consiliere și orientare în carieră a absolvenților, alegerea unei cariere și parcurgerea demersurilor necesare formării unui tânăr ca specialist în domeniul ales, precum și adaptarea absolvenților la cerințele pieței muncii au fost scoase în evidenţă de către participanţi. “Este recunoscut faptul că serviciile de consiliere și orientare în carieră pot contribui la dezvoltarea maximă a potențialului profesional al absolvenților în acord cu abilitățile și aspirațiile lor, la reducerea abandonului școlar, la tranziția tinerilor între diferitele nivele ale învățământului, la creșterea participării la educație, la dezvoltarea incluziunii și echității sociale în sistemul educațional sau la creșterea angajabilității prin facilitarea accesului către piața muncii”, a precizat prof.dr. Daniel Alexandru Ion, inspector general al învăţământului preuniversitar doljan.

Conferinţă pentru creşterea gradului de angajabilitate a absolvenţilor de studii superioare

Evenimentul a fost  organizat în cadrul proiectului S.I.A.-U.C.V.- “Servicii integrate de adaptare a ofertei educaționale a Universității din Craiova, la cererea pieței muncii la nivel local și transregional”.
Conferința s-a înscris în seria acţiunilor care susţin stabilirea unui dialog între reprezentanții centrelor de consiliere și orientare în carieră din mediul universitar, privind diseminarea exemplelor de bune practici şi elaborarea unor strategii comune de creştere a gradului de angajabilitate al absolvenţilor de studii superioare. Manifestarea şi-a propus, pe lângă îndeplinirea obiectivelor specifice de conținut, în acord cu activitățile și serviciile de consiliere și orientare, demararea unor proceduri de reglementare legislativă a statutului, rolului și încadrarea consilierului în carieră conform Clasificării Ocupațiilor din România și ordinului nr. 3070 din 14 ianuarie 2015.